TIR încărcat, răsturnat din cauza unei albine

Un autotren cu număr de Gorj, care transporta frigidere, s-a răsturnat în șanț vineri, la Vâlcea, după ce șoferul a fost înțepat de o albină și a intrat în șoc anafilactic, fiind alergic la înţepăturile de insecte.

Evenimentul a avut loc pe DN 67, în localitatea Căzăneşti, din judeţul Vâlcea, iar bărbatul aflat la volanul TIR-ului, care era încărcat cu frigidere, a fost transportat la spital de către un echipaj medical de la Ambulanţă.

„Conducătorul unui TIR de Gorj, care circula din direcţia Râmnicu Vâlcea – Horezu, a fost înţepat de o insectă, a pierdut controlul asupra volanului şi s-a răsturnat în şanţ. Şoferul nu a fost rănit, dar a fost transportat la spital deoarece este alergic la înţepătura de albine”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, citaţi de Agerpres.

Au fost scurgeri de combustibil din rezervorul TIR-ului, însă în cantitate mică, astfel că nu a fost necesară întreruperea circulaţiei rutiere, dar s-a circulat alternativ.

La intervenţie au participat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor împotriva incendiilor şi un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă. (A.A.)

Vizualizări: 7,674

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: