Trafic deviat în Drăgoieni

Traficul pe cel mai tranzitat drum național din județul Gorj va fi deviat pe o porțiune de 50 de metri în zona Drăgoieni. Va fi construită o „bretea” de circulație pentru ca lucrările la viitoarea centură a municipiului Târgu Jiu să poată continua în zonă. Drumarii atenționează șoferii că va fi vorba despre o curbă foarte bruscă și va fi nevoie să reducă viteza semnificativ.

Devierea se va face de la începutul săptămânii viitoare, în apropierea Universității „Constantin Brâncuși”. La Drăgoieni, se va construi un pasaj care va lega drumul național de viitoarea centură ocolitoare a orașului. „De săptămâna viitoare, constructorul va începe lucrările de relocare a utilităților și automat vor începe lucrările de deviere a circulației în zona Universității. Drumul se va devia. Pe acest tronson, drumul va fi închis și se va construi o nouă bretea pe care se va face ocolul. Vom semnaliza zona foarte bine. Facem un apel la participanții la trafic să circule cu atenție. Știm că se circulă cu mare viteză în această zonă”, a declarat Cristi Tudor, reprezentant al Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu.

Circulația nu va fi deviată pe o distanță foarte mare, însă va fi bruscă. „Nu va fi o ocolire foarte mare. Vorbim despre 50 de metri. Dar va fi o deviație, o curbă destul de bruscă. De aceea, facem apel să se circule cu viteză extrem de redusă. Conform ultimului studiu de trafic, porțiunea DN 67 dintre Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea este cea mai tranzitată porțiune de drum național din județul Gorj”, a mai explicat Tudor.

Lucrarea se va desfășura pe o perioadă de câteva luni pentru că este una complexă. Centura ocolitoare ar trebui să fie gata la sfârșitul acestui an.

Galerie foto


Vizualizări: 5,298

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: