E greu să fii în opoziţie nu numai pentru că nu ajungi la borcanul cu miere, dar mai trebuie să stai şi tot timpul cu ochii pe putere. Nu poţi să te odihneşti o clipă că dacă îţi muţi privirea de la borcan îţi dispare motivaţia luptei, iar dacă faci o pauză cu puterea se cheamă că n-ai activitate, că nu eşti vigilent. Nu poţi să ai relaxarea puterii care teoretic s-a înscăunat pentru 4 ani şi care are satisfacţia deciziei. În opoziţie nu te alegi cu mare lucru dacă nu pui la socoteală apariţiile televizate care au făcut de multe ori din nulităţi oameni politici. Televizorul este cea mai redutabilă armă a opoziţiei; acolo poţi să-ţi verşi năduful, acolo poţi să înjuri puterea, acolo poţi să te dai alături de popor, acolo poţi să-ţi exersezi stilul oratoric, acolo poţi să acuzi fără să demonstrezi acolo poţi să te dai proletar chiar dacă de la manşetă îţi atârnă butonii de aur. Nu mai este ca pe vremuri când politicienii se plimbau cu trăsura prin ţărână dintr-o localitate în alta şi când poposeau la primarul satului se spălau cu apa turnată din carafa de porţelan şi se ştergeau cu ştergarul din pânză creaţă cusut cu arnici. Nici nu mai mănâncă tot ce mâncau. De la saramura din pui de-o vară garnisită cu ardei de raci pârliţi pe grătar cărora li s-a rupt muştiucul ca să poată sorbi zama şi de la mămăliga răsturnată pe cârpător, tăiată cu aţa de cânepă au trecut la aspicuri, somon fume, comsomeuri, icre de Manciuria şi alte câte ori mai fi. Un singur lucru e la fel. Promisiunea! Până de curând  promisiunea ţinea loc de certitudine că doar gura nu-i durea pe niciunul. Acum nu se mai dă doar pe promisiunea de mai bine ci şi pe demolarea imaginii puterii. Adică opoziţia mizează foarte mult nu neapărat  pe votul pentru ea ci pe votul negativ. De aici şi năvala la acuze fără grija demonstraţiei. E drept că în această perioadă opoziţia este ajutată şi de situaţia generală proastă care-i serveşte pe tavă toate argumentele din lume pentru a părea salvatoarea omenirii. Sunt puţini electori conştienţi de importanţa votului lor care votează în cunoştinţă de cauză. Cei mai mulţi votează din două motive; ori că s-au săturat de putere căreia opoziţia îi deconspiră toate slăbiciunile ori pentru că aşa a decis partidul al cărui membru este şi care i-a promis măcar un post de portar dacă ajunge la putere. Aşa încât chiar şi după şchiopul vot uninominal opoziţia şi puterea sunt împărţite între  cele trei partide; PNL, PDL şi PSD fără să lase loc, cum ar fi normal persoanelor fără de partid. Ei au avantajul că sunt mult mai responsabili pentru votul lor care poate exprima conştiinţa sau dorinţa colegiului care l-a trimis în opoziţie sau la putere. Un alt avantaj ar fi acela că astfel de oameni au mai puţină clientelă politică căreia să-i fie veşnic datoare. Dezavantajul loc este că nu au forţa unui partid şi  nu pot influenţa schimbări majore. Poate că pentru o vreme ar trebui şi în opoziţie şi la putere mai mulţi fără de partid chit că ar putea să vorbească …mai multe limbi. Până când şi constructorii turnului Babel s-au înţeles până la urmă, dar ei-!