Ultimul eveniment cultural la care a participat criticul George Banu: lansarea cărții unui gorjean

George Banu, cel mai important critic de teatru român și unul dintre cei mai apreciați de la nivel mondial, a participat la ultima lansare de carte a unui scriitor gorjean.

Este vorba de poetul Andrei Novac, care și-a lansat, la sfârșitul anului trecut, volumul „À travers prisons et liberté”. Cartea a fost tradusă în limba franceză de Jean-Louis Courriol. Cartea, ilustrată de Flavia Lupu, a apărut la editura parisiană AGA. Volumul a fost lansat, în luna decembrie a anului trecut, la Paris și în prezența lui George Banu, regretatul critic de artă, care a murit pe 21 ianuarie, la vârsta de 79 de ani. A fost ultima lansare la care regretatul om de cultură, care semnează și prefața cărții, a participat. „«A travers prisons et liberté» este o carte care mângâie prin refuzul capitulării, care își asumă singurătatea pentru a găsi un remediu în dragoste", scria George Banu.

Poetul gorjean a spus că este răvășit de moartea lui George Banu: „Sunt răvășit de disparița sa. George Banu a fost un prieten. Pentru mine el nu o să plece niciodată... Moartea este cu siguranță un început, dacă luptele care au existat înainte de toate au avut un sens. Ceea ce a scris George Banu a fost cumva legat de felul în care reușeam să ne bucurăm de fiecare întâlnire, de fiecare plimbare pe care o făceam împreună pe străzile unui Paris care ne descoperea de fiecare dată alte și alte libertăți prin care lumea înțelege să trăiască fiecare zi ca și cum ar fi ultima“, a spus Andrei Novac, pentru Adevărul. 

Vizualizări: 1,133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: