Un film greu, cenzurat de popor

Am reușit foarte greu să văd „Țara moartă”, filmul lui Radu Jude despre pogromul evreilor din România. Dacă vă zic cum, poate nici nu mă credeți: m-am plâns pe Facebook că nu rulează pe nicăieri, nici măcar în București, așa că regizorul m-a contactat și mi l-a trimis personal. Cam la asta a ajuns cinematografia în România, ca să nu zic chiar că la asta a ajuns adevărul.

De ce adevărul? Pentru că „Țara moartă”, un film despre români, în esență, și despre cum, până la 1946, evreii din România au suferit același tratament și chiar aceleași orori ca aceia din Germania. „Mă, Costică, am omorât la jidani de mi-am săturat ficații”, spune un român cumsecade, tras în poze zâmbitor, la un moment dat, în filmul lui Jude. Filmul este o asociere uneori șocantă, alteori macabră și mereu tulburătoare de poze superbe cu români realizate de fotograful din Slobozia Costică Acsinte între 1939 și 1946 și jurnalul doctorului evreu  Emil Dorian, citit de Jude însuși, în timp ce fotografiile senzaționale, alb-negru, rulează pe ecran. „Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari”, e un alt citat din film, de data aceasta dintr-o personalitate: mareșalul Antonescu.

Românii chiar au fost barbari în acea perioadă, chiar au ucis și marginalizat evrei, inclusiv copii, iar Radu Jude insinuează discret, dar apăsat, că rasismul și ura românilor față de străini nu doar că nu au dispărut niciodată cu totul, ci au atins noi proporții, în ultimii ani. Iar despre aceste proporții vorbește și difuzarea limitată a filmului, pe care cele mai multe cinematografe au preferat să-l ignore pur și simplu, mai ales având în vedere reacțiile virulente pe care românii neaoși le-au avut, după lansarea lui.

Într-un interviu pentru un blog aproape obscur (nici ziariștii nu s-au întrecut să-l întrebe de sănătate, după ce și în Aferim! abordase tema rasismului istoric al românilor), Radu Jude spune clar: „Există lucruri în trecutul nostru recent care nu sunt nici spuse, nici depășite. Rasismul, naționalismul și antisemitismul sunt doar trei dintre ele, cele pe care le-am observat eu cel mai bine. Sunt cât se poate de relaxat în ceea ce privește oamenii care mă înjură și mă amenință pe internet, cred că toată lumea trebuie să fie liberă să-și exprime punctul de vedere, indiferent dacă acesta e argumentat sau nu. În plus, nu trebuie să fii Flaubert sau Caragiale ca să te bucure spectacolul prostiei.”

Dar nu (doar) despre prostie e vorba în filmul lui Radu. Ci despre răutate și lipsă de speranță. Așa s-ar putea traduce titlul filmului, poate: lipsa de speranță în viitorul unei națiuni. De altfel, titlul tradus în engleză al filmului este mai evocativ decât cel românesc: The Dead Nation îi zice și pe mine, cel puțin, m-a pus pe gânduri.

Vizualizări: 657

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: