Un fost deputat spune că 80% din parlamentari sunt mafioţi

Peste 80% dintre deputaţii şi senatorii din România sunt mafioţi! Aceasta este concluzia la care a ajuns Dan Ilie Morega, după patru ani de mandat.

Inspirat dintr-o emisiune TV, ce făcea un profil al candidaţilor în timpul campaniei electorale, Dan Ilie Morega a menţionat ieri câteva dintre caracteristicile pe care ar trebui să le aibă un parlamentar. Experienţă de minim zece ani în profesia sa şi să nu aibă afaceri cu statul nici el şi nici rude ale acestuia până la gradul IV.

Printre altele, la final de mandat, Morega a prezentat un raport de activitate declarând că a adus în judeţul Gorj peste 1400 de miliarde, dintre care doar 600 au fost pentru colegiul 1. „Peste 1400 de miliarde de lei vechi pentru colegiul 1 şi alte primării cu pondere primăriile liberale pentru care am avut o răspundere morală, cu ei am câştigat mandatul în 2008“, a explicat acesta.

Deputat pentru încă o zi, pentru că pe 19 decembrie expiră mandatul actualilor parlamentari, Morega şi-a făcut o idee despre locul său de muncă timp de patru ani: „Am crezut că Parlamentul este cel mai reprezentativ for şi că el lucrează în interesul poporului. Sunt vorbe goale. Cam 80% e constituit din mafioţi, găşti care sug banii publici, care au contracte de milioane de euro cu statul şi din incompetenţi care fac ce spune mafia conducătoare“, a declarat Morega. Acesta a adăugat că se va întoarce în mediul universitar şi că nu se va retrage din viaţa publică. Trimestrial va organiza o conferinţă de presă pentru a analiza activitatea noilor deputaţi şi senatori.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: