Gorjenii votează învingătorul: Dan Vîlceanu, deputat!

Închei această campanie electorală cu bucuria că am ales să candidez în Colegiul 2, acolo unde problemele de infrastructură și dificultățile sociale ale cetățenilor sunt mai acute față de celelalte zone din Gorj. Ca prim-vicepreședinte al PDL Gorj, aș fi putut alege să candidez pe orice alt colegiu. Locuitorilor regiunii de sub munte le-a lipsit, în ultimii ani, un deputat integru și competent, care să – i reprezinte cu adevărat în Parlamentul României, să facă legi drepte, să le îndrepte pe cele strâmbe și să pună umărul pentru realizarea unei infrastructuri moderne și  pentru relansarea economică a zonei.

În ultimele luni am fost zilnic în mijlocul cetățenilor din Colegiul 2 și ne-am convins, toți, de un lucru esențial: ei se pot bizui pe mine și eu mă pot bizui pe ei. Împreună suntem cea mai tare echipă!

Voi propune gorjenilor, în ansamblu, un model nou de deputat: un parlamentar cu obiective publice clare, cu termene clare, un parlamentar fără interese personale și fără legături cu grupări ce pun problemele oamenilor pe ultimul loc.

Sunt cel mai tânăr candidat, dar am suficientă înțelepciune și energie ca să fac auzită în Parlament vocea gorjenilor.

Acum, la final de campanie, oamenii de rând din Colegiul 2 încă mă mai întreabă cine este contracandidatul meu, din partea USL. Îmi exprim regretul că nici de data aceasta USL-ul nu a venit în fața oamenilor cu un candidat pe măsura funcției de deputat și cu un proiect viabil de relansare economico – socială a Colegiului 2.

Candidatul USL a refuzat permanent o confruntare publică, ocazie cu care toți alegătorii din Colegiul 2 ar fi putut vedea și mai clar diferențele dintre noi și programele noastre.

Sunt convins că duminică veți vota cu înțelepciune și că alegerea dumneavoastră va stopa regresul localităților în care trăiți.

Votați Dan Vîlceanu, deputat pe Colegiul 2!

Gorjul renaște pe 9 decembrie! 

Dan Vîlceanu, candidat pe Colegiul 2 Deputați

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: