Un fost fotbalist de la Chelsea, găsit la 12 zile de la cutremur

Christian Atsu, fost jucător la Chelsea, a fost găsit mort, sub dărâmături, la 12 zile de la cutremurul devastator din Turcia. Internaționalul ghanez juca acum pentru Hatayspor și a fost prins de cutremur în cantonamentul echipei, alături de alți colegi.

Christian Atsu, internaționalul ghanez care a fost sub contract cu Chelsea și Newcastle, a fost găsit decedat la 12 zile după cutremurul devastator din Turcia.

Deși s-a spus inițial că a fost scos de sub dărâmături accidentat, la mai bine de o săptămână după teribilul cutremur din Turcia şi Siria, jucătorul ghanez al echipei Hatayspor, Christian Atsu, era în continuare de negăsit.

Din păcate, inevitabilul s-a produs vineri și Christian Atsu a fost găsit și declarat mort. Trupul său a fost găsit în cele din urmă printre dărâmături, la 12 zile distanță după cutremurul devastator din Turcia.

Anunțul oficial a fost făcut chiar de către Chelsea, fostul său club: „Christian Atsu, fostul nostru jucător, a fost găsit fără suflare. Odihnește-te în pace, Atsu!”, a fost mesajul emoționant al englezilor, pe care și-ar fi dorit să nu îl facă niciodată.

Volkan Demirel, antrenorul lui Hatayaspor, a dezvăluit după cutremur că nu are nicio informație despre starea lui Christian Atsu, atunci când s-a scris că ar fi în spital: „Vă rog, nu scrieți că a supraviețuit fără să fiți siguri că a supraviețuit. Oamenii au familii, speranța și durerea sunt tot mai mari. Nu există nicio veste despre Atsu și Taner Savut”.

Vizualizări: 961

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: