Un fost pandur, afectat de pandemie în Serbia

Fostul fundaş al echipei Pandurii Târgu Jiu, Novak Martinovic, este afectat de pandemia de COVID-19 . Sârbul adus de Pandurii în România şi transferat apoi la FCSB are o afacere cu restaurante în Serbia, dar pandemia i-a închis ambele restaurante.

Novak Martinovic, fostul jucător al echipelor Pandurii Târgu Jiu și FCSB, este afectat de criza cauzată de noul coronavirus. Sârbul se află acum în țara sa natală, acolo unde are două restaurante și a dezvăluit că afacerile sale din Belgrad au de suferit din cauza situației actuale.

Martinovic declară însă că problemele nu sunt la fel de mari ca în România și se așteaptă ca situația să revină la normal până la jumătatea lunii mai, iar restricțiile să fie ridicate. Astfel, afacerile și economia din Serbia s-ar pune mai repede pe picIoare este de părere fostul pandur.

”Ambele restaurante sunt închise acum. Nu putem să ieșim din casă nici măcar până vizavi. Noi suntem atenți, dar au trecut deja cinci săptămâni de când cafenelele, restaurantele și mall-urile sunt închise. De când a început nebunia asta, nu fac nimic. Sunt acasă și fac o renovare, atât. Am speranțe că se va termina această criză până la jumătatea lunii mai”, a declarat Martinovic, pentru Antena Sport.

Novak Martinovic a jucat în România patru ani, la Pandurii Târgu Jiu (ianuarie 2009 – iulie 2010) și FCSB (iulie 2010 – ianuarie 2013). Pentru Pandurii a evoluat în 37 de meciuri, dar cele mai mari performanțe l-a avut în tricoul actualei vicecampioane, unde a jucat  52 de meciuri și a marcat opt goluri.

După ce a plecat din România a jucat o perioadă şi în China, pentru Wuhan Zall, echipă aflată în orașul din care a pornit pandemia de coronavirus. De când virusul a ajuns în Europa, au murit 61 de persoane în Serbia, iar 2.447 au fost depistate pozitiv. Dintre acestea, 118 au fost vindecate.

Vizualizări: 1,328

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: