Un milion de euro pentru conservarea speciilor şi habitatelor

SC Butterfly Efect SRL, administratorul Ariei Protejate Nordul Gorjului de Est, a obţinut finanţare de circa un milion de euro pentru a întocmi un plan de management pentru  protecţia şi conservarea biodiversităţii din aria naturală. Domeniul acoperit de această arie se întinde între Olteţ-Cerna, Parcul Naţional Defileul Jiului şi drumul submontan Apa Neagră-Bumbeşti-Racoviţa şi cuprinde inclusiv Peştera Muierii şi Peştera Polovragi. Aici se găsesc mai multe specii protejate de lilieci, păsări, nevertebrate, peşti, animale, vegetaţie herbacee şi lemnoasă. Toate aceste specii vor fi inventariate în cadrul programului.

Zeci de specialişti vor trebui ca până la finele anului viitor să identifice şi să numere speciile de plante, animale, peşti, păsări, arbori şi insecte din aria protejată şi să întocmească un plan în care să fie cuprinse măsuri pentru protejarea lor. Vineri a avut loc un seminar organizat în cadrul proiectului la care au participat reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, ai Direcţiei Silvice, obşteni, dar şi alte persoane, unde s-a discutat acest proiect. „Acest plan este ca un manual de funcţionare al acestei arii care cuprinde reguli care trebuie respectate, măsuri de conservare ce trebuie îndeplinite pentru perpetuarea speciilor de pante şi animale care se află pe teritoriul acestei arii. Nu existau un regulament şi un plan de management al ariei, era nevoie de ele. Regulamentul cuprinde măsuri clare. De exemplu pe drumurile forestiere nu ai voie să mergi cu maşina, cu ATV-urile, iar planul de management cuprinde lucruri mai complexe legate de conservare pe care le elaborează nişte experţi printre care şi biologi. Monitorizează speciile existente, în funcţie de ce vor găsi pe parcursul evaluărilor îşi vor da seama dacă specia este periclitată sau bine conservată. Acum nu ştim decât teoretic, din birou s-au făcut, din date istorice, din manuale. Şi atunci mergem cu 50 de specialişti care vor face măsurători, numără, cântăresc. Se vor monta şi semne de restricţii dacă va fi nevoie”, a declarat Raluca Mihai, administratorul Sc Butterfly Efect SRL, custodele ariei Protejate Nordul Gorjului de Est. 

Proiectul este finanţat prin programul Operaţional Sectorial de Mediu şi trebuie încheiat până la sfârşitul anului 2015.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: