Un primar din Gorj a distrat copiii de ziua lor. Edilul a sărit coarda și a alergat în sac 

Distracție maximă la Motru de 1 iunie. Micuții au avut parte de o mega-surpriză organizată de autoritățile locale de ziua lor. ”Vinovat” de buna dispoziție a copiilor este chiar primarul Cosmin Morega care a răspuns la provocările copiilor și a intrat în competiție cu ei la sărit coarda și la mersul în sac.

Peste 500 de copilași au petrecut 1 iunie alături de primarul Cosmin Morega, care a reușit să le facă ziua cu totul specială.

Edilul a întreținut atmosfera, ajutat de un clovn și de personale de poveste și din desenele animate. Pe lângă competițiile sportive, autoritățile au transformat centrul municipiului în zona zero a distracției. Desene pe asfalt, întreceri cu bicicletele, jocurile copilăriei, tehnici de olărit, competiții amuzante, baloane colorate, desene pe față și voie bună, cam de asta au avut parte cei peste 500 de copii veniți să petreacă ziua de 1 iunie. ”A fost o zi plină, copiii s-au distrat de minune. Motru a fost din nou centrul distracției de 1 iunie. Cei mici m-au provocat și am răspuns prompt voinței lor așa că am sărit coarda și am alergat în sac alături de ei”, a povestit primarul din Motru.

Micuții au primit din parte autorităților sucuri și dulciuri dar și diplome, medalii și cupe.

De la petrecerea copiilor nu au lipsit mașinile de intervenție ale poliție, jandarmeriei și pompierilor care au stat la dispoziție celor mici.

Galerie foto
















Vizualizări: 3,552

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: