Un violator se cere în libertate

Bărbatul din Polovragi care în urmă cu mai bine de un deceniu a ademenit o fetiţă de câţiva ani cu o mână de cireşe pentru a abuza de ea continuă să le ceară judecătorilor să îl lase în libertate, declarându-se mai departe nevinovat.

Liviu Gheorge Greuruşi a primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, de mai bine de 9 ani fiind în spatele gratiilor după ce, iniţial, a fost o perioadă plecat în Grecia, în speranţa că va scăpa de acuzaţii. De-a lungul anilor, bărbatul a făcut tot felul de cereri către instanţele de judecată pentru a fi eliberat condiţionat, toate fiindu-i respinse. Ultima încercare în acest sens a avut-o marţi la Tribunalul Gorj, unde a menţionat că pe 21 februarie se va împlini termenul legal care îi va permite să fie pus în libertate anticipat, chiar dacă nu a executat toată pedeapsa.

Condamnatul a pledat din nou în faţa instanţei cu privire la faptul că nu ar fi comis el faptele pentru care este în spatele gratiilor de aproape un deceniu. Greuruşi a prezentat chiar şi documente din partea Comisiei Superioare de Medicină din cadrul Institutului Mina Minovici din care ar rezulta, după cum spune el, că nu are vreo legătură cu probele care l-au incriminat. Probele respective nu puteau însă influenţa decizia instanţei cu privire la liberarea condiţionată, la ieşirea din sala de judecată condamnatul cerându-i judecătorului de caz să judece cu inima. Replica magistratului nu s-a lăsat aşteptată, acesta menţionând că pentru luarea unei decizii e nevoie şi de creier, nu doar de inimă.

La final, Greuruşi a menţionat că dorea să fie lăsat în libertate întrucât în timpul detenţiei a cunoscut o tânără care crede în nevinovăţia sa şi cu care doreşte să se căsătorească. El a menţionat că după ce va deveni liber va dori prin comportamentul său să dovedească tuturor cunoscuţilor că nu a comis faptele pentru care a stat 9 ani în spatele gratiilor. În cele din urmă, instanţa i-a respins cererea şi el a mai rămas în spatele gratiilor fie şi pentru o săptămână, asta în cazul în care pe 21 februarie va fi liberat condiţionat.

Vizualizări: 942

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: