Vasile Popeangă rămâne chel dacă pierde pariul cu Fugaru

Vasile Popeangă a ales un mod original pentru a-i demonstra preşedintelui PRM, că niciun social democrat nu are adeziune la Partidul România Mare, aşa cum acesta susţine Ion Fugaru. În cazul în care Ion Fugaru va apărea cu vreo adeziune semnată de Popeangă, ultimul a promis că se tunde zero. În aprilie, că e mai cald. Afirmaţia a fost făcută în cadrul emisiunii de la Gorj TV, „Provocare la Adevăr“.

Preşedintele PRM, Ion Fugaru, a băgat spaima în social-democraţi cu declaraţia din cadrul unei conferinţe de presă, prin care anunţa că un parlamentar gorjean de la PSD a semnat adeziune la PRM pe 6 februarie. Acum social-democraţii se întreabă unul pe altul despre cine este vorba. Speculaţii sunt că ar fi vorba despre deputatul Vasile Popeangă. Acesta însă neagă. „Nici în cele mai frumoase vise ale domnului Fugaru nu voi pleca de la PSD la PRM. De aici voi pleca numai dacă voi fi dat afară“, spune ferm Popeangă.

Fugaru: Discuţiile au fost la nivel central, nu în teritoriu

De partea cealaltă, Ion Fugaru spune că adeziunea este deja semnată, dar nu o poate face publică decât după congresul PSD, care va avea loc la sfârşitul acestei luni. „Au fost discuţii la nivel central, nu în teritoriu. Mi s-a spus de la centru să fac public acest lucru, dar nu pot arăta adeziunea semnată, deocamdată“, spune Fugaru. Pentru a demonstra că preşedintele PRM vrea doar să încingă spiritele în PSD prin aceste declaraţii, deputatul Vasile Popeangă îl provoacă pe Fugaru să facă publică adeziunea. Şi pentru ca treaba să fie serioasă s-a ajuns la un pariu. Popeangă spune că se va tunde zero dacă va avea curajul să facă documentul public. „Dacă domnul Fugaru face publică adeziunea semnată de un parlamentar social-democrat, eu fac pariu cu dânsul că mă tund la zero. Dar nu acum că-i frig, în luna aprilie“, a spus cu zâmbetul pe buze Popeangă. Pariul a fost făcut în cadrul emisiunii “Provocare la adevăr“, difuzată de Gorj TV. Popeangă spune că orice adeziune va arăta, aceasta este falsă motiv pentru care, îl va da în judecată pe Fugaru pentru fals în acte.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: