Vin salariile cu întârziere la spitale? Sindicalist: E ceva de noaptea minţii!

Chiar dacă a fost dezamorsat conflictul din sănătate, situaţia nu este nici pe departe rezolvată. O spun sindicaliştii din domeniu care nu exclud varianta ca angajaţii Spitalului Judeţean şi cei de la spitalul din Dobriţa să primească salariile cu întârziere în această lună. Totul din motive tehnice legate de plafonarea sporurilor.

Ion Măruţă, liderul Sindicatului „Sănătatea”, a explicat că sindicaliştii şi guvernanţii au bătut palma, dar nu s-a stabilit nimic concret. Angajaţii din sănătate nu s-au ales decât cu promisiuni. În plus, salariile pentru luna aprilie nu au fost calculate nici până acum şi ar putea apărea întârzieri.

„Părerea mea este că au cedat sindicatele, nu guvernanţii. Suntem doar la capitolul promisiuni. Să aşteptăm modificările în Monitorul Oficial. Sunt puţine şanse că se va remedia situaţia, inclusiv situaţia sporului pentru gardă. Noi avem probleme mari pentru salariile din aprilie. Nici măcar nu sunt calculate. Nu avem suma repartizată de la Consiliul Judeţean. Nu sunt sceptic, dar protocolul nu arată nimic concret. Aşteptăm o hotărâre de Guvern care să îmi spună că spitalele de monospecialitate sunt excluse din categoria celor care trebuie să se încadreze în 30%, pentru că nu este posibil atâta timp cât ai prin lege stipulat că un spor între 55 şi 85% trebuie să se încadreze în 30%. E ceva de noaptea minţii!”, a declarat Măruţă, la Radio Infinit.

Probleme încă nerezolvate

În continuare, în sistem, sunt probleme cu salariile. Există categorii de angajaţi care nu mai primesc nimic în plus la venituri. „E o incertitudine totală. Nemulţumiri încă există. Biologi, chimişti, farmacişti, infirmiere, îngrijitoare rămân în afara majorărilor, personalul TESA este în afara familiei ocupaţionale sănătate. Sunt probleme majore care rămân nerezolvate. În Spitalul Judeţean şi la Dobriţa, s-ar putea întâmpla ca salariile să fie alocate cu întârziere pentru că nu a fost transmisă suma în care trebuie să ne încadrăm. Consiliul Judeţean nu are doar cele două spitale. Noi trebuie să schiţăm un proiect, apoi trimis la Consiliul Judeţean, unde se calculează sume şi se iau decizii. Ştiu şi dânşii că nu ne putem încadra în bugete”, a mai spus Măruţă.

Vizualizări: 2,808

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: