Guvernul a cedat: Legea salarizării, schimbată. Sanitas renunţă la greva generală

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea,  a declarat, după aproape 11 ore de negocieri cu sindicaliştii, că s-a decis modificarea legii salarizării. Reprezentanţii organizaţiilor sindicale din sănătate au consimţit să renunţe la greva generală, programată în data de 11 mai.

Ministrul Sorina Pintea a declarat marţi la Guvern că în urma discuţiilor cu managerii de spitale şi cu liderii de sindicat s-a ajuns la concluzia că Legea salarizării şi Regulamentul sporurilor au fost aplicate uneori în mod subiectiv de către spitalele din subordinea diverşilor ordonatori principali de credite.

Ministrul a dat ca exemplu două spitale care au declarat că au avut scăderi salariale faţă de decembrie 2016. Este vorba despre Spitalul Judeţean Arad, la care din 1959 de angajaţi, 1820 de salariaţi au avut scăderi, şi Spitalul din Focşani, unde din 1366 de salariaţi, 1307 au avut scăderi.

„În urma discuţiilor de astăzi (n.r. marţi) s-a decis modificarea Legii salarizării, dar nu în sensul de a modifica coeficienţii de ierarhizare şi nu în sensul de a modifica procentul de 30% aplicat la anvelopa salarială ca şi regulă generală. De asemenea, în urma discuţiilor cu sindicatele am convenit ca proiectul noii legi a sănătăţii să cuprindă foarte clar şi indicatori de performanţă care să facă referire inclusiv la cuantumul cheltuielilor de personal, astfel încât să ne asigurăm că toate spitalele vor asigura pentru pacienţi medicamente, materiale sanitare şi tot ce au nevoie”, a spus Pintea.

Sindicaliştii din sănătate au decis să renunţe la greva generală

„În urma discuţiilor s-a convenit încheierea următorului acord: acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018 (suma compensatorie va acoperi integral diferenţa); păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim; crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor şi stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate”, anunţă Sanitas.

Acordul dintre cele două părţi prevede şi excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă, reformularea modalităţii de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma iniţială a Legii 153/2017, echivalarea funcţiilor de moaşe şi surori medicale cu funcţia de asistent medical.

Vizualizări: 1,356

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: