Vine marele război cu Rusia? Ce spun specialiștii

Incidentul cu vicepremierul rus, căruia nu i s-a permis accesul în spațiul aerian românesc, a alimentat noi tensiuni cu Rusia. Așa cum a făcut-o și în trecut, Rogozin a făcut amenințări furibunde la adresa României, după incident. ”Așteptați-vă la război, nemernicilor!”, a postat oficialul rus pe Twitter, nervos că aeronava sa a fost nevoită să se întoarcă la Moscova, fapt ce a pus în pericol viața civililor de la bord, spune el, pentru că rusul se îmbarcase într-o aeronavă de linie.

Mobilizare tot mai mare în toate țările NATO, în special în România și cele de pe frontul de est

Accesul lui Rogozin și al altor câțiva oficiali ruși pe teritoriul țărilor membre UE a fost interzis în mai 2014, după ce Rusia a pornit un război cu Ucraina, finalizat cu anexarea Crimeei, provincie care aparținea vecinilor lor din sud.

Deși nici un lider politic nu spune nimic despre asta, nedorindu-se agitarea spiritelor, mobilizarea forțelor armate române s-a accentuat, de la acest incident. În toate instituțiile care țin de MAPN și MAI există o stare de pericol iminent. De altfel, tot mai numeroasele recrutări și în general investițiile tot mai masive în forțele armate au crescut simțitor încă de la războiul local din 2014, pornit de Rusia, care s-a desfășurat, practic, la doi pași de noi.

Anexarea Crimeei din 2014 a fost un moment pe care presa americană l-a catalogat drept ”începutul celui de-al doilea război rece”. Mai mult decât atât, recent SUA a deplasat un număr record de trupe în România, Polonia, Estonia și Bulgaria. ”Sunt chiar mai mulți decât cei mobilizați în timpul războiului rece”, afirmă publicația Time.

Problemele tot mai mari existente și în Europa Centrală, cu ridicarea la putere a unor guverne cu simpatii și măsuri fasciste, este și ea privită cu îngrijorare dinspre vest.

Cum va arăta al Treilea Război Mondial

PW Singer și August Cole, scriitori și experți în securitate, cu doctorate în domeniu, spun că situația explozivă din Orientul Mijlociu s-ar putea transforma într-un conflict deschis între SUA, Rusia și China. Relațiile dintre primele două au fost dintotdeauna foarte tensionate, dar de la venirea la Casa Albă a lui Trump, China pare să fi devenit un inamic al Americii chiar mai mare decât Rusia. De altfel, strategul-șef al lui Trump, Steve Bannon, a spus-o pe șleau încă de anul trecut: ”O să mergem la război în Marea Chinei de Sud în cel mult 5-10 ani, nu există nici o îndoială”.

În cartea lui Singer și Cole, Al Treilea Război Mondial este caracterizat ca un viitor conflict atipic, unde trupele nu se vor întâlni propriu-zis, pe câmpul de luptă. Acesta se va purta în spațiu și în spațiul virtual, spun autorii, cu dronele, roboții și virușii informatici jucând roluri cheie.

”Războiul, așa cum înțelegem noi termenul cel puțin, nu mai e posibil” (Yuval Noah Harari)

Unul dintre cei mai apreciați istorici și futurologi ai mileniului trei, israelianul Yuval Harari, conchide, într-un text publicat chiar în Time, că schimbările din economie fac imposibile războaiele vechi, de cucerire. Pentru că în trecut era ușor să beneficiezi de pe urma teritoriilor cucerite, punând stăpânire pe resurse și oameni. Acum, însă, astfel de încercări ar aduce doar profituri minore cu costuri enorme. Astăzi, spune Harari, economiile de succes se bazează pe cunoștințe tehnice și instituțonale, bunuri care nu pot fi cucerite prin război.

Mai mult decât atât, un conflict deschis nu este în interesul nimănui, pentru că, având în vedere că marile puteri dețin numeroase bombe atomice, dar și că aproape toate țările au dezvoltarea necesară să atace informatic chiar și SUA (să zicem), făcând avioanele să se oprească în plin zbor sau trenurile să se ciocnească, toată lumea știe că un al treilea război mondial ar fi o sinucidere colectivă, o situație din care nu ar câștiga nimeni ci, din contră, ar pierde toată omenirea.

Totuși, până și Harari recunoaște că recenta anexare a Crimeei de către Rusia este o puternică excepție, care îi contrazice teoria și care s-ar putea repeta. Iar fraza cu care acesta își încheie materialul din Time este sugestivă: ”Nu ar trebui să subestimăm niciodată prostia umană”.

Vizualizări: 1,907

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: