Zilele trecute, ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat cu nonşalanţă că militează pentru introducerea impozitelor pe terenurile agricole nelucrate deşi, a recunoscut că nu s-a consultat cu nimeni înainte de a scoate porumbelul pe gură. Aşa i-o fi spus lui consilierii care-i aduc informaţiile din teritoriu! O fi aflat că miile de ţărani care abia îşi mai duc zilele au o ultimă dorinţă înainte de veşnicie, aceea de a-i plăti lui Vlădescu impozit pe pământul pe care nu-l mai pot munci, nu-l pot arenda că nu au cui şi nici nu-l pot vinde pentru că precupeţii îşi bat joc de ei! Într-adevăr, anul trecut, din aproximativ 9 milioane de hectare teren arabil circa 3,7 milioane ha arabil nu au fost lucrate. Nimeni nu-şi pune întrebarea de ce nu este lucrat terenul în România, de ce tot mai mulţi mici proprietari îşi abandonează proprietăţile, de ce chiar şi unii arendaşi preferă să lucreze doar o parte din terenul pe care-l au în arendă- Pentru că dacă guvernanţii noştri ar cunoaşte realitatea înfiorătoare din brazdă atunci nu şi-ar mai permite să  arunce cu vorbe nesăbuite. De ce a rămas atâta amar de pământ nelucrat- O parte din proprietari nu mai sunt în stare, fizic vorbind, să-şi muncească singuri terenul pe care îl au în proprietate. Ei ar trebui să-l dea în arendă dar nu-l ia nimeni. Din cauza preţurilor aberante la care s-a ajuns la toate lucrările de aplicare a minimei tehnologii cultivarea şi recoltarea unui hectar de teren a ajuns să coste în jur de o mie de euro şi asta în condiţiile în care producţia depinde aproape în exclusivitate de capriciile vremii. Dacă un proprietar are în medie 2 ha de teren el ar trebui să dispună primăvara, dacă cultivă prăşitoare, de cel puţin 1.500 de euro pentru a se asigura că a pus sămânţa în pământ şi a aplicat toată tehnologia aferentă. Dintr-o pensie de 300-400 lei pe lună de unde să economisească atâta brumă de bani- Mulţi dintre cei care nu-şi mai pot munci singuri terenurile au apelat la aşa-zişii arendaţi care şi ei sunt de mai multe feluri. Unii iau terenurile în arendă pe bază de tabel care nu implică nici un fel de obligaţii iar după recoltare nu plătesc nimic sau plătesc cât de-o colivă iar alţii iau în arendă pe bază de contract dar de plătit, plătesc când le vine la îndemână şi de regulă din cea mai proastă producţie de grâu nepanificabil. Trecerea terenurilor în hărţile numite fotoortoplanuri nu le serveşte arendaşilor decât pentru a încasa subvenţia de la UE, subvenţie care se ridică la câteva zeci sau chiar sute de mii de euro fără să fie obligaţi să mişte un deget. Cealaltă categorie de mici proprietari de terenuri, cea care mai poate să ţi lucreze pământul cu surse proprii are o altă problemă şi anume că nu-şi pot valorifica bruma de producţie decât la preţuri fixate de marii cultivatori care-i obligă pe cei mici să vândă la preţul mic sau să moară. De mai mulţi ani şi această categorie de proprietari a abandonat o parte din teren rămânând să lucreze atât cât poate consuma. În acest caz, cui pune Vlădescu impozit şi din ce s-a gândit acesta că va putea să-l încaseze în condiţiile în care în Câmpia Română preţul de vânzare al unui ha de teren nu atinge nici 500 de euro?