În goana noastră nebună după sondaje şi analize politice, se pare că am uitat ceva foarte important: să ne întrebăm care dintre candidaţi vrea cu adevărat să fie preşedinte. Din faţa televizorului, de pe fotoliu, să fii preşedintele României poate părea o chestie mişto, o distracţie care ţine cinci ani. Nu e deloc aşa. Preşedintele României e un tip care se trezeşte dimineaţa la 6, munceşte până seara, reprezintă ţara în străinătate, răspunde în faţa tuturor românilor şi nu mai are, practic, viaţă personală. Dintre candidaţi, singurii care par să-şi dorească cu adevărat funcţia sunt Traian Băsescu şi, poate, Vadim Tudor. Crin Antonescu se dezumflă pe zi ce trece, discursurile lui sunt tot mai monotone. Pare să fie un tip boem, un soi de hedonist care n-are nici un chef să se lege la cap cu o funcţie care implică atâta responsabilitate. Geoană, pe de altă parte, ştie că oricum nu va fi preşedinte, chiar dacă va câştiga alegerile. Se teme şi el că o să-i rupă liderii bisericuţelor din PSD sacoul încă din prima zi la Cotroceni, în încercarea de a-l “consilia”. Cât despre Oprescu, la el e cel mai clar. Atât de mult îl doare în cot de campania asta, că nici nu şi-a trimis oamenii să-i pună afişe electorale. Are unul-două prin Bucureşti mai mult aşa, din datorie. E atât de leneş că ar fi în stare să se retragă şi din cursă, de teamă ca nu cumva să câştige. Acum trebuie să ne hotărâm ce e bine: să alegem un preşedinte împotriva voinţei lui, care să fie, prin pasivitate, genul mediator, în sensul că nu va avea nici un chef să se implice în scandaluri politice, sau din nou un preşedinte-jucător care să pună bicele pe Parlament de câte ori are ocazia şi să bage frica-n ciutaci. Voi alegeţi. Că eu nu ştiu dacă vin la vot.

www.mantzy.wordpress.com