Vrea să cumpere 3 autobuze noi și să închirieze alte 5

Directorul societății de transport public Transloc din municipiul Târgu Jiu vrea să cumpere trei autobuze noi. Mihai Paraschiv spune că banii vor fi de la bugetul local și că o solicitare în acest sens a fost înaintată consiliului local.

Parcul auto al societății de transport în comun din Târgu Jiu este învechit, iar cetățenii se plâng des de condițiile în care călătoresc pe raza orașului cu anumite autobuze. Directorul societății spune că a găsit noi soluții. Pe lângă autobuzele pe care le-a primit ca donație, Mihai Paraschiv vrea să mai închirieze alte 5 mașini până la finalul anului.

”Lucrăm la un caiet de sarcini pentru a închiria alte autobuze până la finalul anului. De asemenea, am înaintat către Consiliul Local o solicitare în care să ne lase să cumpărăm trei autobuze noi. Sunt câteva oferte de preț și sper că proiectul să fie pe ordinea de zi. În jur de 60.000 de euro constă un singur autobuz”, a spus Mihai Paraschiv, la Radio Infinit.

În ceea ce privește licitația privind achiziționarea celor 20 de troleibuze noi pentru Târgu Jiu, nu a fost reluată nici până în prezent.

Vizualizări: 1,668

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: