Weber vorbește de tăierea unor sporuri nesimțite, dar și PSD beneficiază din plin de ele

Deputatul Mihai Weber, liderul organizației PSD Gorj, a ieșit public cu o declarație fermă privind reducerea indemnizațiilor acordate membrilor din consiliile de administrație, pe care le consideră exagerate și nejustificate.

„Cu siguranță trebuie să fie făcute tăieri de anumite venituri sau niște sporuri nesimțite, aș putea să spun. Nu e normal ca după o participare într-un Consiliu de Administrație să primești zeci de mii de lei”, a declarat Mihai Weber.

Declarația vine într-un context tensionat, în care societatea cere tot mai mult echitate în cheltuirea banului public, iar Guvernul se confruntă cu presiuni privind reducerea deficitului bugetar.


Totuși, de-a lungul anilor, consiliile de administrație ale instituțiilor publice și ale companiilor de stat au fost tratate de partide drept monedă de negociere politică. Funcțiile bine remunerate au fost folosite ca recompense pentru loialitatea politică, iar numirile au avut rareori la bază criterii de competență sau performanță.

Paradoxal, tocmai aceste structuri, populate adesea cu membri de partid care participă sporadic la ședințe, sunt cele vizate acum de criticile lui Weber. În ciuda tonului său radical, PSD – partidul pe care îl conduce în Gorj – a fost și el implicat în acest sistem de recompensare a fidelilor politici prin consilii de administrație.


Unul dintre cele mai cunoscute exemple de astfel de indemnizații generoase în Gorj este comisia Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), unde membri numiți politic primeau mii de lei lunar pentru doar 3–4 ședințe pe an. După o decizie a premierului Ilie Bolojan, această indemnizație a fost desființată, în ceea ce este considerat un gest de reformă în cheltuirea resurselor publice.


Weber a transmis că urmează „măsuri nepopulare”, dar necesare, și a minimizat gravitatea crizei actuale, spunând că „nu e așa un dezastru, e o situație prin care trece orice țară”.

Vizualizări: 1,813

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: