Mii de turiști așteptați la Festivalul Ignatului de la Rânca

Un eveniment inedit este pus la cale în această lună, în stațiunea Rânca. Înainte de Crăciun, autoritățile județene, cele două primării care administrează zona Rânca și cabanierii organizează Festivalul Ignatului. De la eveniment nu vor lipsi colindătorii, fluierașii ori meșterii populari și nici mâncarea tradițională specifică zonei de munte.

Festivalul Ignatului va avea loc pe 21 decembrie. „Să sperăm că la Festivalul Ignatului, cu aportul și al celor două primării care ar trebui să vină cu comercianți din localitate, plus ai noștri din Rânca, ne ajută și Consiliul Județean cu Doina Gorjului. Avem și câțiva invitați surpriză, grupuri de copii cu datini, jocuri, fluierași”, a explicat Constantin Pănescu, liderul cabanierilor din Rânca.

Proprietarii de pensiuni și hoteluri din Rânca au făcut deja și mare parte din rezervări pentru sărbători. Se așteaptă la peste 5.000 de oameni în stațiune. „Este și perioada sărbătorilor de iarnă. Imediat după aceea, încep și sărbătorile de Crăciun, sunt rezervări făcute. Așteptăm undeva între 6 – 7000 de turiști în acea zonă. De Crăciun, în jur de 80% este gradul de ocupare”, a mai adăugat Pănescu.

O altă veste bună ce vine odată cu noul sezon de schi este faptul că va fi deschisă o nouă pârtie, în zona Păpușa, dar și telescaunul va fi pus în funcțiune. „Pârtia de la Păpușa nu a funcționat de vreo 8-9 ani. Este mare lucru pentru zona noastră că se deschide. Trebuie neapărat făcută unirea cu Vidra, cu încă 10 kilometri de telegondolă, prețul nu este mare, cu încă 27 de noi kilometri de pârtie. Cu cele actuale și cele de la Vidra, s-ar face aproximativ 50 de kilometri de pârtie, să concurăm puțin cu străinătatea, să stea acasă, să nu mai meargă mii de kilometri până în Franța, Austria”, a mai precizat Constantin Pănescu, la Radio Infinit.

Vizualizări: 3,305

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: