Cultivatori de roşii în pericol de a pierde 3.000 de euro

Trei producători de tomate din Gorj riscă să piardă finanţarea de trei mii de euro din partea statului fiindcă solariile le-au fost afectate de furtuni. Reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Gorj spun că producătorii i-au informat deja despre pagube şi aşteaptă acum să vadă dacă pot fi sau nu despăgubiţi.

„Am avut la Cărbuneşti un solar afectat, la Prigoria un solar afectat şi unul la Bumbeşti-Piţic. Este vorba de producători agricoli care sunt în programul naţional pentru tomate. Oamenii sunt supăraţi pentru că se apropie perioada noiembrie-decembrie când trebuie să-şi vândă marfa pentru a primi cei 3.000 de euro de la stat. Ultimele prevederi ne spun că s-ar putea să primească câteva despăgubiri şi din partea guvernului”, a declarat Alin Petrică, directorul adjunct al Direcţiei pentru Agricultură Gorj.

În total, în Gorj au accesat acest program 39 de producători agricoli.

Vizualizări: 1,413

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: