Zeci de pompieri, inclusiv din Gorj, intervin la mai multe incendii din Oltenia

Peste 75 de pompieri din cadrul inspectoratelor ISU Mehedinți, ISU Dolj, ISU Caraș-Severin și ISU Gorj intervin pentru stingerea incendiilor izbucnite la vegetație uscată care s-au propagat la două anexe gospodărești, culturi de viță de vie și fond forestier.
Localitățile afectate sunt: Burila Mică, Vânjuleț, Hinova, Cârjei, Buicești, Cioroboreni, Smadovița, Scăpău, Sloșoma, Jiana și Pluta.
Forțele de intervenție au fost suplimentate cu efective din turele libere pentru a răspunde tuturor solicitărilor.
În sprijin, s-au deplasat 3 autospeciale din cadrul ISU Dolj și câte o autospecială din cadrul ISU Caraș-Severin și ISU Gorj.
Pompierii intervin pentru limitarea propagării flăcărilor și protejarea bunurilor cetățenilor, în condițiile în care vântul și temperaturile ridicate favorizează extinderea incendiului.
O nouă intervenție de amploare este în desfășurare pe raza localității Cârjei, comuna Hinova, acolo unde un incendiu izbucnit la vegetația uscată s-a propagat la două anexe gospodărești.
La fața locului acționează două autospeciale de stingere și 9 subofițeri din cadrul ISU Mehedinți și ISU Gorj.
În sprijin, se deplasează încă trei autospeciale de stingere din cadrul ISU Mehedinți și ISU Dolj, cu un efectiv total de 10 subofițeri.
Pompierii intervin pentru limitarea propagării flăcărilor și protejarea bunurilor cetățenilor, în condițiile în care vântul și temperaturile ridicate favorizează extinderea incendiului.
Vizualizări: 463
Distribuie Trimite pe WhatsApp