DN66 Rovinari - Bumbeşti Jiu, recepţionat deşi e sub zăpadă

Tronsonul de drum Rovinari - Bumbeşti Jiu ar putea fi recepţionat chiar în această săptămână, anunţă reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale. După mai bine de zece ani de când se află în lucru, drumul va fi recepţionat în cele din urmă de către o comisie din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) şi Siguranță Rutieră. Recepția are loc în condițiile în care constructorul mai are de finalizat două parcări laterale, una la Moi și alta la Iezureni.

După zece ani de lucrări și milioane de lei cheltuite, drumul care leagă Rovinari de Bumbești Jiu va fi recepționat joi, 12 ianuarie 2017. Rămâne de văzut cum va fi recepţionat un drum aflat sub zăpadă.
Lucrările de reabilitare ale DN 66 au început în anul 2007 și trebuia finalizate după numai doi ani. Nici pe departe nu s-a respectat termenul, astfel că după patru ani de șantier abia erau lucrări de 6% și milioane de euro cheltuite. A urmat rezilierea contractului și preluarea investiției de către actuala firmă. Comisia de recepție ar urma să se reunească cel târziu săptămâna viitoare. ”Având în vedere vremea, nu mai știu sigur dacă vor ajunge sau nu joi. Am avut deja o primă întâlnire pentru recepție și pe 12 a rămas următoarea întâlnire. Acest drum se recepționează după zece ani de lucrări, de trei ani ne ocupăm noi, de când ne-am apucat noi drumul s-a terminat în trei ani”, a spus Ion Tudor, șef secție Drumuri Naționale.

Unde se construiesc parcările
Cert este că recepția are loc înainte ca firma constructoare să finalizeze și cele două parcări laterale pentru care se fac exproprieri în prezent. O primă parcare ar urma să fie construită între localitatea Moi și Rovinari, iar cealaltă parcare în zona Iezureni, între fostul complex de porci și benzinărie. ”Sunt terenuri libere de sarcini, n-au clădiri. Oamenii o să fie expropriaţi. S-ar putea ca recepția să fie finalizată chiar la următoarea întâlnire, poate se mai dispun niște sarcini, niște măsuri, oricum este perioada de doi ani de garanție, constructorul nu pleacă pentru că lucrează la cele două parcări. Comisia ar putea dispune o perioadă mai mare de garanție, vedem”, a mai spus Ion Tudor, șef secție Drumuri Naționale. Din comisia de recepție fac parte directorul regional CNADNR care este președintele comisiei, reprezentantul Ministerului Transporturilor, de la Siguranța Rutieră, de la Calitate și reprezentantul firmei constructoare.

Vizualizări: 1,090

Trimite pe WhatsApp
comments powered by Disqus

Alte articole din Administrație:

Citește și: