Începe seria de meciuri în deplasare cu CSM Galați!

Acest început de săptămână este extrem de important pentru echipa de baschet a CSM Târgu Jiu. Seria de play-out din Liga Națională de Baschet Masculin Getica 95 se mută la Galați după cele două jocuri de la Târgu Jiu.

După cele două partide disputate la Târgu Jiu scorul este egal în acest moment, 1-1. A treia partidă din serie se dispută luni, 15 aprilie, de la ora 18:30.

În Sala Dunărea din Galați, CSM Târgu Jiu își continuă, luni și miercuri, lupta pentru menținerea în Liga Națională. După ce au cedat surprinzător în meciul doi, baschetbaliștii gorjeni merg la Galați cu gândul de a obține două victorii și de a încheia conturile cu echipa de pe Dunăre. Nu va fi o misiune ușoară, dar baschetbaliștii lui Kresimir Basic au demonstrat în acest sezon că se pot mobiliza în momentele dificile, iar seria cu Galați, se dovedește a fi un moment dificil din acest sezon.

Prima șansă de a redresa situația este partida de luni. Baschetbaliștii grupării gorjene au încercat să treacă repede peste eșecul din meciul doi, au revenit la antrenamente și au tras tare pentru a pregăti cât mai bine meciul de luni, pentru că nu mai este loc de niciun pas greșit.

Antrenorul Basic le cere jucătorilor săi să lupte pentru fiecare minge, până în ultimul minut, pentru a reveni la conducerea seriei.

”Trebuie să câștigăm un meci pentru a reveni în avantaj. Așa este în baschet, trebuie să profităm de orice șansă avută. Sunt două șanse, vom lua ca atare primul meci și vom vedea ce se va întâmpla. Nu avem de ce să ne fie frică, până la urmă, este un joc de baschet. O să fie mai greu, dar trebuie să luptăm din primul până în ultimul minut”, a prefațat duelul de luni, antrenorul Kresimir Basic.

Gorjenii au câștigat trei din cele patru partide disputate contra CSM Galați în acest sezon. În sezonul regulat, CSM Târgu Jiu s-a impus la Galați, cu 89-73.

LIGA NAȚIONALĂ DE BASCHET MASCULIN GETICA 95

EDIȚIA 2023-2024

PLAY-OUT

MECI 3

LUNI, 15 APRILIE 2024, ORA 18.30

LIVE PE FRB TV

CSM GALAȚI – CSM TÂRGU JIU

MECI 4

MIERCURI, 17 APRILIE 2024, ORA 18.30

LIVE PE FRB TV

CSM GALAȚI – CSM TÂRGU JIU

Vizualizări: 249

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: