Şantaj public la şefa DNA

România asistă de câteva zile la un şantaj public la adresa Laurei Codruţa Kovesi, la care participă fostul preşedinte Traian Băsescu, fostul prim ministru Victor Ponta, parlamentarii Ghiţă şi Sava, probabil şi Gigi Becali, care joacă rolul de apărător al şefei DNA. Aceştia sunt protagoniştii la vedere, plus nişte ziarişti, dar mecanismul infracţional este cu siguranţă mai amplu.
Povestea a pornit cu autodenunţul lui Sebastian Ghiţă la Parchetul General, cum că a ajutat nişte demnitari la măsluirea unui raport care să ateste în fals că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat. Imediat a intrat pe telefon, la televiziunea lui Ghiţă, Traian Băsescu, care a spus că a auzit povestea în 2014, că la fals ar fi participat Mihnea Costoiu. Un amănunt interesant, pentru că gorjeanul a scăpat în mod miraculos de un dosar penal care viza o bază sportivă dată pe nimic lui Dinu Pescariu, la rândul lui iertat de dosare pentru calitatea lui de denunţător în dosarul Microsoft. Probabil urmează să ni se spună că Mihnea Costoiu a fost protejat de Kovesi pentru că i-ar fi rezolvat plagiatul.
Reţeaua Băsescu – Ponta – Udrea – Ghiţă funcţionează de mai bine de zece ani, sub patronajul „naşilor” Oprea şi Maior, chiar dacă publicul credea că este o luptă politică pe viaţă şi pe moarte între „băsişti” şi „antibăsişti”. Pe zi ce trece, Băsescu, Ponta şi ai lor îşi arată mizeria pentru că altfel nu îi pot compromite pe cei care au schimbat macazul, pe Kovesi în principal. În week-end am aflat despre Kovesi că l-a vizitat pe Ghiţă la domiciliul său din Ploieşti, că ar fi participat la diferite evenimente de familie, deşi a spus public că nu a fost, nu este şi nu va fi prietenă cu inculpatul Ghiţă. Băsescu ne face să credem că există filmări cu Codruţa Kovesi în via lui Ghiţă, Ponta îşi aduce şi el aminte că acolo a cunoscut-o pe cea care atunci era procuror general.
Cu sau fără filmare, deja toată lumea este convinsă că Laura Codruţa Kovesi a fost şi acasă la Oprea, şi acasă la Ghiţă, probabil şi la alte case. Ce ar trebui să urmeze? A fost o vreme în care Kovesi a fost pusă pe funcţii în baza unor negocieri politice murdare de care ştia, că altfel relaţiile instituţionale nu ar fi devenit unele personale. Ceva s-a întâmplat de când Băsescu şi Ponta nu mai sunt la butoane. Vrea DNA să îşi spele păcatul protejării mafiei politice timp de zece ani? E altă mafie politică ce vrea să preia afacerile? A început statul de drept să funcţioneze? Kovesi a început să lupte cu mafia în 2014, pentru că până atunci nu s-a putut? Nu avem destule informaţii pentru a şti adevărul, dar Kovesi poate câştiga doar pe cartea adevărului, spus întreg, chiar dacă vom afla astfel şi lucruri mai puţin plăcute din trecutul ei. Lumea o va ierta, dacă lupta ei de acum se va dovedi una dreaptă.

Vizualizări: 960

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: