13 a fost cu noroc! Rețeta de succes a lui Benjamin Franklin!

Fondatorul SUA Benjamin Franklin a pus la punct o metodă simplă prin care poți atinge succesul. Franklin a ales 13 caracteristici despre care credea că sunt obligatorii pentru a avea succes și în fiecare săptămână a acordat atenție maximă uneia dintre acestea. El a ajuns să repete exercițiul celor 13 săptămâni de patru ori pe an. Cele 13 caractericitici apar și în autobiografia sa. Iată care sunt:

1.     Cumpătarea – Nu mânca până la îngreunare și nu bea până la amețire.

2.     Liniștea – Nu spune decât ceea ce ar putea folosi altora sau ție; evită conversațiile marunte.

3.     Ordinea – Lasă toate lucrurile pe care le ai la locul lor; acordă fiecarei părți a ocupației tale timpul ei.

4.     Hotărârea – Fii hotărât să faci ceea ce trebuie; realizează fără greș ceea ce ai hotărât.

5.     Chibzuința – Nu cheltui decât pentru binele celorlalți sau al tău; nu irosi nimic.

6.      Hărnicia – Nu pierde timpul; fii mereu ocupat cu ceva folositor; elimină toate acțiunile inutile.

7.     Sinceritatea – Nu-l induce în eroare pe celălalt pentru ca se va simți rănit; gândește drept, iar dacă vorbești, vorbește drept.

8.     Dreptatea – Nu nedreptăți pe nimeni.

9.     Moderația – Evită extremele; abține-te să urăști relele care ți s-au făcut pe măsura gravității lor.

10.   Curățenia – Nu tolera murdăria corpului, a hainelor sau a locuinței.

11.   Calmul – Nu te lăsa deranjat de nimicuri sau de accidente obișnuite ori inevitabile.

12.   Castitatea – Practică rareori sexul si numai pentru a avea copii sau a-ți păstra sănătatea, nu recurge niciodată la el din plictiseală, slăbiciune, pentru a perturba liniștea sau a strica reputația cuiva.

13.   Umilința – Imită-i pe Isus și Socrate.

Benjamin Franklin spunea că succesul său este datorat acestor 13 lucruri. A încheiat scriind: "Sper că unii dintre urmașii mei îmi vor urma exemplul și vor culege roadele”.

Tu vei aplica ideile lui Franklin?

Vizualizări: 1,594

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: