A făcut o avere fraudând sistemul RetuRO

Un bărbat din orașul Chitila este cercetat pentru înșelăciune într-un dosar penal pentru că ar fi provocat un prejudiciu de 700.000 lei prin reintroducerea ambalajelor folosite în aparate de colectare, pe care le-ar fi modificat pentru a putea obține bani de mai multe ori de la același ambalaj.

'În perioada ianuarie-aprilie, un bărbat de 46 de ani, din orașul Chitila, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, ar fi intervenit asupra unor aparate de colectare a ambalajelor folosite pe care acesta le gestiona, modificând sistemul de compactare al ambalajelor și ulterior reintroducând în acesta ambalajele pentru care ar fi obținut compensația', informează un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov, transmis, luni, 2 iunie 2025.

 
În cadrul operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiști din Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar de urmărire penală, privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În urma percheziției, polițiștii au descoperit, indisponibilizat și sigilat, la locația din orașul Chitila, aparatele tip RVM, de colectare a ambalajelor folosite, prejudiciul total fiind de peste 700.000 de lei.

'Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov și polițiștilor Serviciului Criminalistic Ilfov', arată sursa citată.

Vizualizări: 3,326

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: