A fost stabilit calendarul Ligii a treia. Gorjul are două echipe!

Noul sezon din Liga 3 va demara la finalul lunii august, meciurile din prima etapă  urmând să fie programate vineri 23 şi sâmbătă 24 august. Judeţul Gorj are în acest moment două echipe în Liga 3, Gilortul Cărbuneşti, care a promovat din campionatul judeţean, şi ACS Energeticianul, care a retrogradat din Liga 2.

Componenţa seriilor şi repartizarea echipelor promovate şi retrogradate nu s-a anunţat încă, dar formaţiile din Gorj vor fi repartizate probabil în seria a 3-a, alături de cele din Vâlcea, Dolj şi Olt.

Campionatul Ligii 3 urmează să înceapă pe 23 august 2019 şi să se încheie pe 30 mai 2020, cu o săptămână mai târziu faţă de ediţia recent încheiată. Schimbarea vine de la faptul că returul va începe cu o săptămână mai târziu, pe 7 martie 2020, faţă de 2 martie 2019, cum a fost în campionatul trecut. Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se desfăşoară până pe 30 noiembrie, atunci când are loc etapa a 15-a. Partea a doua a sezonului debutează pe 7 martie 2020, cu etapa a 16-a, şi se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 30-a. În această perioadă, în retur, sunt programate şi două intermediare, pe 8 aprilie (etapa 21) şi 6 mai (etapa 26).

Noul sezon al Ligii 3, ediţia 2019/2020, va fi format tot din 5 serii a câte 16 echipe. La finalul acestuia vor promova în Liga 2 echipele aflate pe locul 1 în fiecare dintre cele cinci serii şi vor retrograda un număr de 21 de echipe, astfel: 20 de echipe, respectiv ocupantele locurilor 16, 15, 14 şi 13 din fiecare serie a Ligii 3, şi o echipă, cea mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele cinci serii. Pentru stabilirea acestei echipe se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta doar cu echipele de pe locurile 1-11 din seria în care a evoluat.

În ceea ce priveşte formaţiile gorjene care vor activa în eşalonul trei, Gilortul Târgu Cărbunești s-a reunit doar de o săptămână, iar în week-end a jucat deja un prim meci amical cu Tractorul Cetate, scor  2-1 (2-1), iar miercuri va susţine un meci amical cu Pandurii, la Târgu Jiu. 

ACS Energeticianul s-a reunit de două săptămâni şi echipa s-a antrenat câteva zile pe terenul din Băleşti, după care lotul s-a deplasat în cantonament la baza sportivã din localitatea Sântămăria Orlea. La finalul săptămânii trecute şi Energeticianul a susţinut un meci amical, în care s-a impus cu 3-0 în faţa celor de la CS Hunedoara, iar săptămâna viitoare are programat un meci amical cu Universitatea Craiova 2, pe terenul Extensiv din Craiova.

Calendarul campionatului Ligii 3, ediţia 2019-2020:

TURUL CAMPIONATULUI

Etapa 1 - 24 august 2019

Etapa a 2-a - 31 august 2019

Etapa a 3-a - 07 septembrie 2019

Etapa a 4-a - 14 septembrie 2019

Etapa a 5-a - 21 septembrie 2019

Etapa a 6-a - 28 septembrie 2019

Etapa a 7-a - 05 octombrie 2019

Etapa a 8-a - 12 octombrie 2019

Etapa a 9-a - 19 octombrie 2019

Etapa a 10-a - 26 octombrie 2019

Etapa a 11-a - 02 noiembrie 2019

Etapa a 12-a - 09 noiembrie 2019

Etapa a 13-a - 16 noiembrie 2019

Etapa a 14-a - 23 noiembrie 2019

Etapa a 15-a - 30 noiembrie 2019

RETURUL CAMPIONATULUI

Etapa a 16-a - 07 martie 2020

Etapa a 17-a - 14 mart:e 2020

Etapa a 18-a - 21 martie 2020

Etapa a 19-a - 28 martie 2020

Etapa a 20-a - 04 aprilie 2020

Etapa a 21-a - 08 aprilie 2020 (intermediară)

Etapa a 22-a - 11 aprilie 2020

Etapa a 23-a - 17 aprilie 2020

Etapa a 24-a - 25 aprilie 2020

Etapa a 25-a - 02 mai 2020

Etapa a 26-a - 06 mai 2020 (intermediară)

Etapa a 27-a - 09 mai 2020

Etapa a 28-a - 16 mai 2020

Etapa a 29-a - 23 mai 2020

Etapa a 30-a - 30 mai 2020

Vizualizări: 1,411

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: