A împlinit 100 de ani
Un preot din Bengești Ciocadia a împlinit duminică, 12 februarie, 100 de ani. Scriitorul Dorin Brozbă spune că acesta l-a ajutat cu lucrările sale despre Maria Lătărețu, iar acum își scrie propria carte.
”Astăzi, 12 februarie 2023, preotul Nicolae Diaconescu, cel mai cunoscut și respectat om al satului Bălcești, comuna Bengești Ciocadia, județul Gorj, împlinește minunata vârstă de 100 de ani.
L-am cunoscut foarte bine și mi-a fost sprijin de nădejde, în anii 2000-2010, atunci când am realizat cărțile și filmele dedicate Mariei Lătărețu (1911-1972), prietenă apropiată a părintelui Diaconescu, căruia, la ultima dumneaei vizită în Bălceștiul natal, în iulie 1972, i-a făcut cadou un rând de haine preoțești, sfințite pe Muntele Athos din Grecia.
Chiar și astăzi, la această vârstă respectabilă , părintele Nicolae Diaconescu este activ, energic, și lucrează la o carte de amintiri care, mai mult ca sigur, va fi foarte interesantă.
Sănătate și bucurii alese, părinte Nicolae Diaconescu!”, i-a transmis Brozbă.