A început construcţia unei noi grădiniţe la Băleşti. Urmează un after school!

Administraţia locală din Băleşti a demarat o serie de investiţii în domeniul educaţiei. Au început lucrările de construcţie a unei noi grădiniţe, pe fonduri europene, în plan fiind şi amenajarea unui after school. Autorităţile au mai cerut finanţare pentru reabilitarea unei grădiniţe. Şi investiţiile nu se opresc aici.

Se munceşte la Băleşti! Acum câteva zile au fost demarate lucrările de construcţie a unei noi grădiniţe în satul Băleşti. Clădirea, cu regim de înălţime parter şi etaj, este realizată din fonduri europene, investiţia fiind de circa 500.000 lei. „În două luni vom avea un edificiu de învăţământ nou pentru micuţii noştri din satul Băleşti. Va fi funcţională din luna septembrie. Grădiniţa cea veche, ca şi construcţie, va rămâne, dar îi vom schimba destinaţia. O încăpere o vom da compartimentului de asistenţă medicală şi comunitară. Vom încerca să mutăm şi firma de utilităţi locale, cei care se ocupă de apă şi canal”, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Băleşti. 

Fostul dispensar, noul after school

Autorităţile locale şi-au propus să realizeze şi un after school în satul Băleşti, care să vină în ajutorul micuţilor, dar şi al părinţilor. Au alocat fonduri de la bugetul local pentru reabilitarea fostului dispensar, iar lucrările vor începe în data de 3 mai. Și această investiţie ar putea fi încheiată până la începerea noului an şcolar. Aici va fi realizat şi un loc de joacă, iar pentru asta va fi înfiinţat un mic părculeţ. 

Autorităţile locale au făcut demersuri pentru obţinerea de  noi fonduri europene, pentru reabilitarea grădiniţei din satul Ceauru.   

 Căminele culturale, refăcute pe banii UE

Autorităţile locale din Băleşti şi-au mai propus să reabiliteze, tot pe fonduri europene, căminele din Rasova şi Stolojani. În prezent cele două cămine culturale nu sunt funcţionale. „Am primit veşti de la AFIR Craiova. Urmează vizita în teren, în data de 2 mai. Aşteptăm să obţinem finanţarea şi să demarăm lucrările cât mai repede cu putinţă. Avem punctaj destul de bun”, a mai spus primarul comunei Băleşti.  

Galerie foto



Vizualizări: 7,394

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: