A început Cupa Satelor la Fotbal

A început Cupa Satelor la Fotbal! Evenimentul sportiv, aflat la a doua ediție se desfășoară în comuna Jupînești și se bucură de un real succes în rândul gorjenilor. Mai mult decât atât, în competiția de anul acesta se află participanți și din alte județe. În total, sunt 12 echipe care se vor lupta la titlul. Primarul localității, susține că pe teren vor intra și fotbaliști de la FCSB și CSU Craiova, dar și „fotbaliști cu epoleți” de la Poliție și Jandarmerie. 

Stadionul din Jupînești a prins viață în weekendul ce tocmai s-a încheiat. Autoritățile locale au dat startul unei competiții mult așteptate: Cupa Satelor la Fotbal. 

„Evenimentul este o mare bucurie pentru oamenii din Jupînești. Anul trecut am avut înscrise 8 echipe, iar anul acesta avem 12. Doritori au fost mulți, și din alte județe, dar ne-am limitat la cât am putut și am primit în competiție, în special, oameni de la noi din județ. Din comuna noastră participă 5 echipe. Avem și echipa IPJ Gorj și pe cea a Inspectoratului Județean de Jandarmi.”, a declarat Ion Gîrniceanu, primarul comunei Jupînești.

Stadionul din Jupînești a fost plin atât de fotbaliști, care au evoluat pe teren, cât și de spectatori, care au scandat din tribune.

Galerie foto


Vizualizări: 1,555

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: