Miruță: Relansarea economică nu se poate face cu aceleași metode de numire în companiile de stat

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a comentat declarațiile făcute de Sorin Grindeanu referitoare la programul de relansare economică, subliniind că adevărata dezvoltare nu poate fi obținută fără schimbări profunde în modul de coordonare a companiilor de stat, prin modificarea ordonanței în baza căreia sunt recrutați managerii.

„Nu merge relansarea economică cu aceleași metode prin care sunt numiți oamenii în companiile de stat ale Ministerului Economiei. Ca să relansez economic, trebuie să reorganizez modul în care aceste companii sunt coordonate. Că de acolo se relansează economia, din a produce mai mult, din a valorifica resursele pe care statul român le are și alte țări nu le au”, a declarat Miruță.

Acesta a explicat că, deși a început un proces de reformă, „contractele betonate” încheiate anterior, prin numiri făcute înainte de actuala coaliție, rămân un obstacol major în calea progresului. Ministrul a insistat asupra necesității modificării Ordonanței 109, care reglementează guvernanța corporativă a companiilor de stat.

„Pasul 1 este modificarea ordonanței 109, cum noi la USR susținem și o să susțin cu tărie și în cadrul ședinței de coaliție de astă-seară, în sensul de a putea să introduci criterii de performanță noi, în sensul de a verifica aceste criterii de performanță o dată la o jumătate de an, nu o dată la un an, în sensul de a stopa aceste prefăcătorii de selecții, care n-au nicio legătură cu selecția. În spatele unei legi, care se numește Ordonanța 109, se ascunde o fărădelege”, a punctat ministrul.

 

Vizualizări: 542

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: