CNTV: Zeci de elevi participă la un concurs de interpretare artistică

Zeci de elevi din municipiul Târgu Jiu s-au înscris la prima ediție a Concursului de interpretare artistică a operei eminesciene „Eu rămân ce-am fost: romantic”. Concursul este organizat de Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu și Artego S.A., în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Biblioteca Județeană "Christian Tell" și Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu".


Concursul de interpretare artistică a operei eminesciene „Eu rămân ce-am fost: romantic”, aflat la prima ediție, marchează cei 133 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu. Potrivit organizatorilor, concursul se desfășoară pe parcursul a două zile, iar în competiție s-au înscris 40 de copii. Aceștia sunt elevi în clasele a VII-a, a VIII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a. Și-au propus, ca prin acest concurs, să fie readus spiritul eminescian în gândul, mintea și sufletul adolescenților de azi.

Astfel, pe 14 iunie, la Teatrul "Elvira Godeanu ", începând cu ora 9:00, are loc interpretarea și jurizarea participanților. Pe 15 iunie, de la ora 9:00, la Bustul lui Mihai Eminescu (opera regretatului sculptor Paul Popescu), în centrul orașului, are loc sesiunea de premiere a elevilor. Tot atunci are loc și un moment artistic susținut de elevii: Negoescu Alexandra, Roșoiu Viviana, Vărgatu Vanessa, Leoveanu-Andrei Maia, Lungescu Giulia-Nicola și Abdulhadi Mohamed, pian, sub coordonarea doamnelor profesoare Gabriela Mititica și Magda Buică.

Această activitate culturală este coordonată de profesorii Elena Roată, Cristina Goanță, Denisa Chiliban și Daniela Vîlceanu.

Vizualizări: 427

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: