A început Festivalul folcloric „Urcatul oilor la munte”

Cea de-a 57-a ediție a Festivalului folcloric pastoral „Urcatul oilor la munte” a început în acest week-end la Novaci. Sute de dansatori și interpreți sunt așteptați să urce duminică pe scena din Dumbrava Hirișești.

La Hirișești a fost deschis sâmbătă târgul de produse tradiționale, dar și bâlciul care are loc an de an. Cu această ocazie sunt oferite cumpărătorilor produse alimentare, între care brânza de Novaci dar și tocanul.

Sâmbătă au urcat pe scenă, pentru un spectacol folcloric extraordinar, Grupul vocal „Nedeia”, Elena Bălan, Călin Cotorcea, Grupul vocal „Plaiuri novăcene” și Rebeca Negoi.

Duminică, de la ora 10,00, în fața Primăriei Novaci va avea loc Parada portului, cântecului, dansului popular și a formațiilor participante.

Potrivit organizatorilor, la Festivalul folcloric pastoral de la Novaci participă formații din următoarele județe: Iași, Maramureș, Brașov, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Sibiu, Alba, Teleorman, Argeș, Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj.

Totodată, vor fi prezenți la festival artiști macedoneni, sârși și bulgari. În deschidere va susține un spectacol Ansamblul folcloric „Nedeia” și trei soliste ale Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”: Alexandra Bleaje, Andra Matei și Ileana Lăceanu.

Iubitorii de folclor se vor putea bucura de momente artistice oferite de Ansamblul „Doina Gorjului” din Târgu Jiu iar de la ora 13,15 va avea loc spectacolul artiștilor din cadrul formațiilor invitate la Novaci din țară și din străinătate.

Vizualizări: 901

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: