A încercat mai multe formule de echipă dar victoriile tot nu vin

Echipa de baschet a CSM Târgu Jiu nu reușește să facă nici un progres în ceea ce privește rezultatele din LNBM. Dacă la nivel de joc s-a văzut o îmbunătățire, rezultatele întârzie să apară și se apropie finalul de an în care echipa locală nu a înregistrat nici o victorie.

Nici ultimul meci din campionat, cel cu Petrolul, nu a adus nici o schimbare chiar dacă jocul a fost unul bun. Echipa a pierdut meciul deși a dominat o bună parte a acestuia. Antrenorul-jucător al grupării gorjene, Porter Troupe,  a încercat să explice înfrângerea echipei sale din meciul cu ploieștenii. ”Am avut o jumătate de meci bun în care toți au respectat planul tactic, am avut și un sfert trei bun, dar în ultimul sfert am avut acel blocaj mental, care le-a permis celor din Ploiești să pună mâna meci. Acum ne gândim doar la meciul următor. Le mulțumim și fanilor care au venit la meci și ne-au susținut, chiar dacă la final de meci s-au întors puțin împotriva noastră, le mulțumim pentru sprijin”, a spus Troupe după acest meci pierdut.

Antrenorul a încercat chiar mai multe formule de echipă în speranța unei victorii. Troupe pune eșecul pe seama blocajului psihic apărut în finalul meciului, considerând că aceasta poate fi explicația pentru câteva greșeli și trei mingi pierdute, fructificate de ploieșteni, care au dus la căderea echipei. 

Vizualizări: 535

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: