A murit înainte de Bac, într-un accident produs de un șofer beat

Un grav accident s-a produs duminică seara la Tismana, în satul Topești, după ce o mașină cu numere de Bulgaria s-a răsturnat în timp ce urca o coastă. Șoferul acesteia era băut bine și voia să le arate amicilor pe care îi scosese la plimbare ce mașină își cumpărase. După o porțiune de drum drept a urmat o curbă strânsă la stânga și panta unui deal, nenorocirea producându-se la intrarea în satul Vâlcele. Pentru un tânăr de 19 ani, elev în ultimul an la Liceul Tehnologic Tismana, medicii nu au mai putut face nimic.

Circulația în zonă este slabă, dar câțiva localnici au văzut mașina gonind pe la porțile lor. Oamenii s-au gândit la ce putea fi mai rău, mai ales că îl știau pe șofer ca fiind unul cu probleme. „Eram cu mai mulți vecini la poartă și el a trecut pe lângă noi cu o viteză mare. A și zis cineva că băiatul ăsta nu o să moară acasă și, din păcate, uite că a murit celălalt. Am auzit imediat bufnitura, pentru că mașina s-a răsturnat, iar noi am venit aici. Erau trei băieți întinși pe jos, dar, în mod curios, șoferul nu avea nimic”, a spus unul dintre localnici.

Alți prieteni ai celor aflați în mașină au confirmat că încercaseră anterior din răsputeri să îi convingă să nu plece cu mașina la plimbare, mai ales că știau că băuseră, iar șoferul nu trebuia să fie la volan. „Au băut, de băut, ce să zicem, dar toți care i-au văzut ducându-se spre mașină le-au zis să rămână, să nu plece. Numai că nu am tras de ei ca să nu se urce. Nu am avut ce să le facem. Când au plecat mașina nu a pornit, au trebuit să o împingă, iar mai departe nu mai știu ce au făcut ei pe drum”, a spus unul dintre prietenii celor implicați în accident.

Localnicii care au ajuns la fața locului i-au găsit pe tinerii din mașină întinși pe jos. Au sunat la 112 și imediat au venit pompierii de la Garda de Intervenție Tismana, șeful acestora, Vasile Tivig, precizând că împreună cu colegii săi a făcut primele manevre de resuscitare până la sosirea echipajelor de la Ambulanță. „Victimele nu erau încarcerate. Se aflau în afara autoturismului, pe partea carosabilă. Am efectuat manevre de resuscitare până la preluarea pacientului și a manevrelor de către personalul de la Ambulanță”, a menționat Vasile Tivig.

Nu a mai apucat să dea Bacul!

Medicii au efectuat manevre de resuscitare timp de 45 de minute, dar pentru Ionuț Florin Paraschivu nu au mai putut face nimic. În plânsetele rudelor și ale prietenilor sosiți la fața locului, medicii au declarat decesul tânărului care peste două săptămâni împlinea 19 ani. Ar fi urmat ca luna viitoare să dea examenul de bacalaureat, iar apoi să își facă planuri de viitor. Acum părinții și toți cei dragi se pregătesc să îl conducă pe ultimul drum. Un alt tânăr din mașină a fost transportat la spital, iar un al patrulea, aflat într-o evidentă stare de ebrietate, a fost audiat de polițiști cu privire la cele întâmplate, dar numai după ce s-a mai trezit și și-a putut vorbi despre ultimele ore petrecute alături de amicii săi din mașină.

Consum excesiv de alcool

Responsabilitatea pentru toate acestea o are șoferul autoturismului, Cosmin Popescu, un individ de 24 de ani despre care sătenii susțin că l-au mai văzut conducând băut. Oamenii nu sunt însă agenți rutieri ca să îl poată trage pe dreapta. Chiar și așa, el ar fi putut să fie oprit în trafic într-o zi în care totul putea fi în regulă, duminică seara alcoolemia sa fiind una care i-a adus o acuzație în plus la cele pe care polițiștii le formulează în asemenea situații. „Din primele cercetări se pare că într-o succesiune de curbe, conducătorul auto, pe fondul consumului excesiv de alcool, părăsește partea carosabilă, intră în coliziune cu șanțul pluvial, după care autoturismul se răstoarnă pe plafon. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,79 mg alcool pur în aerul expirat”,  a declarat comisarul Dan Săvulescu, cel care a făcut cercetările la fața locului. Popescu este cercetat acum pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Mașina va fi și ea expertizată tehnic, mai ales că, după ce a ajuns cu roțile în sus a ieșit la iveală un adevăr trist despre „căruțele” care circulă pe drumurile publice. Roțile din spate ale autoturismului cu numere de Bulgaria erau legate cu un fier beton, fiind înlocuită astfel puntea spate, lucru care i-a revoltat pe toți cei care au văzut imaginea respectivă la locul tragediei.

Galerie foto



Vizualizări: 15,116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: