A murit lovit de tren

Un bărbat a murit miercuri lovit de tren, pe raza localității Turburea din județul Gorj. Din primele informații este vorba de un craiovean de 75 de ani, care s-ar fi aruncat în fața trenului.

actualizare: "La data de 20 octombrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Politie Transporturi Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost accidentat mortal de un tren, între stațiile CF Turburea și Gilort.

Din cercetările efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, identificând la fața locului cadavrul unui bărbat, de 75 de ani, din Craiova, care fusese acroșat de tren, în zona sectiei CF 202.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilitest, rezultatul fiind negativ.

Politistii au întocmit dosar penal, în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", a comunicat IPJ Gorj.

Vizualizări: 2,126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: