A salvat viețile celor șase răniți de la Polovragi

Accidentul de sâmbătă, de la Polovragi, soldat cu șase răniți, dintre care patru grav, putea avea urmări mult mai grave. Întâmplarea a făcut ca martor la accident să fie Lăcrămioara-Maria Ion, angajată a Direcției Generale Management Urgențe Medicale din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență. Femeia nu doar că a sunat la 112, dar a dat primul ajutor celor șase victime. Din păcate, o fetiță de 10 ani are fractură de coloană.

Șase persoane din Constanța au fost rănite sâmbătă într-un accident la ieșirea din județul Gorj. Este vorba de doi bărbați, de soțiile lor și de două fetițe de 10 și 14 ani. Cele două familii se întorceau de la Rânca și erau într-un microbuz proprietate personală.

Șoferul a intrat brusc pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și a lovit structura de beton care marca gradința județului Gorj cu Vîlcea. Acesta este grav rănit, având ambele picioare fracturate. O fetiță de 10 ani are coloana ruptă.

Dat fiind numărul mare de victime, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a activat planul roșu de intervenție, care presupune și suplimentarea resurselor medicale.

Cei de la ISU Gorj au aflat abia după accident că femeia pe care au găsit-o la fața locului și care acorda primul ajutor era o colegă de-a lor din structura centrală. “Apelul a venit de la o doamnă care nu părea deloc panicată, ba mai mult, a oferit detalii în termeni medicali despre starea victimelor. Echipajele sosite la fața locului au găsit-o pe această doamnă plină de sânge pe mâini și piept, ținând capul unui bărbat care era încarcerat. Examinase victimele și le-a prezentat rapid situația colegilor noștri, care au trecut la treabă. Au descarcerat bărbatul și au preluat toate victimele printre care se aflau și două fetițe de 10 și 14 anișori. (...) Mai târziu, am aflat că doamna despre care vorbim este una dintre colegele noastre”, au povestit cei de la ISU Gorj. 

Lăcrămioara Ion se deplasa către București alături de părinții și cei doi copii ai săi moment în care, în fața ei, s-a petrecut nefericitul eveniment. “A oprit mașina, și-a lăsat copiii în grija bunicilor și a fugit într-un suflet să le ajute pe cele 6 victime ale accidentului. A cerut truse de prim ajutor celorlalți oameni care opriseră și, în același timp în care încerca să liniștească victimele care nu suferiseră leziuni foarte greve, și-a pus în practică profesionalismul și cunoștințele medicale acumulate pentru a ajuta victimele care aveau nevoie urgentă de ajutor. N-a plecat până când nu s-a asigurat că toate victimele sunt în siguranță”, mai povestesc cei de la ISU Gorj pe pagina de socializare.

Vizualizări: 12,714

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: