Accident cu patru persoane încarcerate

Un accident grav s-a produs marți seară, 11 ianuarie, în zona podului Stavilei din Reşiţa. O mașină în care se aflau patru persoane a lovit un stâlp, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru descarcerarea acestora.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, accidentul a avut loc în apropierea unităţii Detaşamentului de Pompieri Reşiţa.

”Un autoturism a lovit un stâlp, iar patru persoane au rămas blocate. Au fost alocate echipaje specializate pentru descarcerare şi prim-ajutor calificat”, a precizat ISU Caraş-Severin.

Pompierii militari au efectuat manevre de descarcerare pentru toate cele patru victime aflate în autoturism, la faţa locului intervenindu-se cu două autospeciale prevăzute cu modul de descarcerare şi prim-ajutor, precum şi cu două ambulanţe.

Vizualizări: 7,351

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: