Accident cu victime la Drăguțești

Patru persoane din Târgu Jiu au ajuns aseară la spital, după ceau fost victimele unui accident petrecut la Drăguţeşti. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr, de 26 de ani din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 79, comuna Drăguţeşti, din direcţia municipiul Târgu Jiu către Rovinari, a efectuat manevra de depăşire neregulamentară intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care se deplasa în aceeaşi direcţie şi care a efectuat virajul la stânga pentru a schimba direcţia de deplasare către satul Dâmbova.

În urma impactului conducătorul auto şi trei pasageri din autoturism cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani, toţi din municipiul Târgu Jiu au fost răniți. Victimele au fost transportate la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 2,268

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: