Accidente în Târgu Jiu şi Mătăsari

   În  data de 19.02.2013, orele 14:52, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că pe strada  Siretului  din municipiul Târgu-Jiu, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime.        

          La fata locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Tărgu-Jiu - Biroul Rutier, care a efectuat cercetarea, constatând că L.T., de 60 ani, din Târgu-Jiu, judeţul Gorj, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe str. Siretului din municipiu, din direcţia str. Victoria spre Palatul Copiilor, nu a acordat prioritate de trecere pietonului V.A.Ş., de 8 ani, ce se angajase în traversarea străzii regulamentar pe trecerea de pietoni, semnalizată corespunzător.

          În urma impactului a rezultat accidentarea uşoară a numitei V.A.Ş., care a fost transportată la Spitalul Tudor Vladimirescu, secţia UPU, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

          Conducătoarea auto a fost testată  cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

          În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 184 C.P.

          În data de 19.02.2013, ora 06:58, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost  sesizaţi prin SNUAU 112 de I.C., de 62 ani, din comuna Bolboşi, judeţul Gorj, despre faptul că pe raza comunei Dragoteşti, pe DJ 673/A, a avut loc un accident de circulaţie.

          La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a efectuat cercetarea, constatând că în data de 19.02.2013, orele 06:58, I.C., de 62 ani, din comuna Bolboşi, judeţul Gorj, în timp ce conducea autoturismul din direcţia Bolboşi spre Dragoteşti, pe D.J. 673/A, în zona satului Trestioara, a acroşat cu partea dreapta faţă a autoturismului pe pietonul C.B.A., de 14 ani, din comuna Dragoteşti, care se deplasa pe partea dreaptă a sensului de mers şi a pătruns pe carosabil, fără să se asigure, cu intenţia de a ocoli o baltă.

          În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului, care a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spital Turceni.

          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 184 alin. 1 şi 3 din C. pen.


Biroul de presă IPJ Gorj

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: