Acuzat de mai multe ţepe, lăsat liber

Bucureşteanul care la începutul toamnei a ţepuit cam 150 de motreni cu promisiunea deschiderii unei fabrici de ambalat detergenţi este acum liber, după ce magistraţii i-au acceptat cererea. Din octombrie de când a fost băgat după gratii, Gheorghe Grigoroaia a făcut nenumărate demersuri la judecători pentru a obţine eliberarea, lucru care, în cele din urmă, i-a şi reuşit. Deşi este recidivist, iar numele său mai este legat de alte ţepe asemănătoare date prin ţară, Grigoroaia a primit acum clemenţă de la magistraţii gorjeni, el având pe rolul judecătoriei Motru procesul în care motrenii înşelaţi de el doresc să li se facă dreptate. Fiecare dintre aceştia a plătit până într-o sută de lei drept taxe pentru a-şi face dosarul cu care urmau să fie angajaţi la fabrica lui Grigoroaia. Prin ţară şi alte sute de naivi au plătit taxa cu pricina, promisiunea fiind aceiaşi, de înfiinţare a unei fabrici de ambalat detergenţi. La Motru fabrica nu a existat decât în mintea celor care, dornici să muncească, au achitat banii, mai ales că Grigoroaia, ca orice investitor „serios” şi-a amenajat biroul de lucru în incinta Casei de Cultură. În două zile oamenii s-au bulucit la secretarele lui, până când poliţiştii au intrat pe fir şi au descoperit escrocheria. Când şi-au dat seama că au fost păcăliţi, motrenii şi-au pus speranţele în magistraţi, zeci dintre ei urmând să fie audiaţi la termenele pe care Grigoroaia le are în procesul de la Motru. Până atunci el nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu, adică Bucureştiul.

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: