Acuzații după percheziții: Suntem abuzați. Vor să ne decimeze!

Evaziune fiscală cu banii de la înmormântări! E suspiciunea care planează asupra mai multor agenți economici din Gorj care au afaceri în domeniul serviciilor funerare. Polițiștii și procurorii au descins la 24 de adrese din Gorj și Vâlcea. În replică, cei suspectați de evaziune arată cu degetul un preot care ar fi semnat toate aceste reclamații.

Mascații au descins la 21 de adrese din Gorj și încă 3 din județul Vâlcea. Au ridicat documente din sediile mai multor societăți comerciale și de la locuințele administratorilor. “Perchezițiile au loc la sediile sociale, punctele de lucru ale unor societăţi comerciale cu obiect de activitate prestarea de activităţi funerare, precum şi la imobilele deţinute de reprezentanţii legali ai acestora. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, existând suspiciunea că nu au fost înregistrate, în tot sau în parte, veniturile obținute din prestarea de activități funerare, în perioada 2015-2018”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.

Cei vizați de anchetă sunt revoltați și acuză că sunt hăituiți. „Suntem abuzați și hăituiți. De un an de zile tot suntem anchetați și nu s-a găsit nimic în neregulă. Acum au început din nou. În această zonă, doar noi suntem anchetați. La vecinul, de exemplu, unde nu este niciun angajat și se facturează miliarde, nu a venit nimeni. La firma protopopului n-a fost nimeni în control. Nicăieri nu se taie chitanțe, nicăieri nu se facturează. S-au găsit să ne verifice tot pe noi. Din păcate, nu vor găsi nimic ilegal aici, pentru că noi facturăm tot, eliberăm bonuri, chitanțe. Nu există nicio problemă. Nu se dorește decât decimarea noastră. Clar că biserica are un interes direct acum că are și firmă de servicii funerare”, a spus Claudiu Grama, reprezentantul unei firme anchetate acum de polițiști.

Preoții și ancheta

Acuzații și mai grave a făcut un alt om de afaceri din domeniu. „Nu am făcut absolut nimic ilegal și nu am înțeles aceste percheziții de amploare. Nimeni nu va găsi nimic în neregulă la noi. Știm exact de unde ni se trage. Eu, personal, am mai avut discuții cu domnul protopop Cîmpeanu. Am aflat că dumnealui chiar a trimis mesaj în teritoriu și a pus preoții să facă tabele cu înmormântările care au avut loc, nume, dată, pe ultimii doi ani, cu tot, care au avut contract cu firma noastră. A întrebat dacă am eliberat bonuri, am tăiat facturi, chitanțe. Este clar o răzbunare aici pentru că au mai fost scandaluri”, a explicat și Claudiu Făsui, reprezentantul unei alte firme aflate acum în vizorul anchetatorilor.

Protopopul nu a vrut să comenteze aceste acuzații. „Nu comentez. Nu este adevărat. Nu am nicio legătură cu acest lucru. Luați legătura cu Mitropolia”, a fost mesajul protopopului Ionel Cîmpeanu.

Deocamdată nu sunt date cu privire la prejudiciile înregistrate.

Galerie foto


Vizualizări: 6,355

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: