Administraţia CE Oltenia închide astăzi lista disponibilizaţilor

Conducerea CE Oltenia nu va mai primi decât joi, 30 aprilie, solicitări din partea celor care vor să fie disponibilizaţi voluntar. Lista finală va fi definitivată până la expirarea programului de lucru după care va fi prezentată Agenţiilor pentru Ocuparea Forţei de Muncă de pe raza judeţelor de unde provin salariaţii. Vor mai fi acceptate numai solicitările celor care se regăsesc pe listă dar cărora Casa de Pensii le-a comunicat că nu se încadrează în condiţiile de prepensionare. Cei care vor face cerere pentru a fi disponibilizaţi vor pleca acasă cu 6 plăţi compensatorii.

Salariaţii care s-au regăsit pe lista disponibilizaţilor au solicitat clarificări la Casa de Pensii, iar o parte dintre ei au aflat că perioada calculată de cei de la Resurse Umane din CE Oltenia nu a fost tocmai reală. Pe acest considerent au mers la sediul CE Oltenia pentru a cere lămuriri şi chiar au obţinut mai multe plăţi compensatorii după întrevederea cu şefii din complex. „Listele finale le vom avea joi în sensul că mai luăm în calcul, chiar şi astăzi au venit trei persoane care au venit cu cerere pentru a se înscrie în program. Au venit şi 4-5 persoane, cu comunicări de la Casa de Pensii, în sensul că perioada de pensionare se amână puţin. 4 din ei sigur vor intra în program dar vor intra nu cu 3 salarii ci cu 6 salarii pentru că vor fi pensionabili după data de 1 iunie 2017 şi unul a rămas tot în aceaşi situaţie. E o diferenţă de 4 luni”, a declarat Ion Ruşeţ, şeful Depratamentului Relaţii cu Comunitatea din cadrul CE Oltenia.

Câţi mineri sunt pe lista disponibilizaţilor

În jur de 1970 de angajaţi ai CE Oltenia erau ieri pe lista cu disponibilizările colective de la 1 iunie. „Vor mai fi prinşi şi cei care mai depun cereri şi vor fi scoşi cei care prezintă documentaţii de la Casa de Pensii că nu îndeplinesc condiţiile de pensionare până la 31 decembrie 2017. De pe 4 se intră în preaviz şi dacă în perioada aceasta apar situaţii în care se aduc argumente că nu au fost respectate criteriile de disponibilizare şi în special în ceea ce priveşte datele ieşirii la pensie le primim şi vor fi rectificate listele, care poate însemna două măsuri. Fie mărirea cuantumului plăţilor compensatorii, fie scoaterea de pe listă dacă nu se întrunesc condiţiile de pensionare.  Nu mai primim cereri de voluntariat după 30 aprilie. Lista finală o vom duce la toate agenţiile de şomaj din judeţele unde îşi au domiciliul cei pentru procesul de dispinibilizare pentru că în ultimele 5 zile ale lunii mai vor exista servicii de preconcediere care vor fi făcute de aceste agenţii”, a mai spus Ruşeţ.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: