AJPS: "Alocaţiile pe ianuarie nu s-au pierdut"

Nu este adevărat faptul că alocaţia pentru susţinerea familiei aferentă lunii ianuarie este pierdută, anunţă Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Gorj. "Toţi solicitanţii care au depus cererea în luna ianuarie 2011 vor beneficia începând cu această lună de alocaţie pentru susţinerea familiei, întrucât acest drept se stabilește începând cu luna depunerii cererii", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Legea 277/2010 a fost aprobată de Parlament în data de 24 decembrie și publicată in Monitorul Oficial nr.889 din 30 decembrie. Ministerul Muncii avea obligația să supună aprobării Guvernului în termen de 45 zile de la intrarea în vigoare a acestei legi, Normele Metodologice de aplicare. Guvernul a aprobat în data de 19 ianuarie 2011 normele metodologice de aplicare a Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei,  care au fost publicate în Monitorul Oficial al României nr.56 din data de 21 ianuarie.

"Prin urmare, începând cu data de 21 ianuarie 2011, primăriile aveau obligativitatea de a tipări formularele de cerere și de a le pune la dispoziţia solicitanţilor, astfel încât toţi potenţialii beneficiari de acest tip de alocaţie să poată intra în posesia dreptului", se mai spune în comunicatul AJPS Gorj.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: