În timp ce premierul se antrenează pentru asumarea răspunderii pentru noul Cod al Muncii, opoziţia are dictare pentru moţiunea de cenzură, iar democrat-liberalii se împung ca de obicei sau îşi dau la gioale. Suspendarea membrilor de partid care sunt urmăriţi penal sau cei care au fost trimişi în judecată este ultima chestie la modă lansată de preacuraţii reformişti. Perioada de suspendare propusă de imaculaţi este de trei ani, adică atât cât să nu poată participa la nici un fel de alegeri. Dacă va fi adoptată această măsură propusă de tripleta Macovei, Preda, Voinescu, atunci o mare parte din politicienii acestui partid ar trebui să stea pe tuşă sau să candideze independenţi, uite aşa în ciuda partidului sau să treacă la alt partid fără pretenţii de înălbitor.

Măsura îmbrăţişată rapid şi de premierul Boc în calitatea sa de preşedinte de partid pare a fi una care să instaureze moralitatea, curăţenia şi să ducă la renaşterea partidului pe post de Albă ca Zăpada. Până acum nici un partid nu şi-a propus asemenea chestie pentru simplul fapt că unii ar rămâne fără membrii. Dacă se va aproba, în partid vor rămâne doar cei care încă nu au fost prinşi cu nici o coţcărie sau nu li s-a făcut nici o plângere care să le stopeze avântul revoluţionar sau cei cărora li s-au părut strugurii prea acri…. Mecanismele care fac din partide organisme vii şi nu grupuri de domnişoare care dansează menuet pe muzică de flaut nu merg de la sine, ci sunt manevrate de persoane şi personaje politice care într-un fel sau altul duc către acelaşi scop, acapararea puterii. Aceasta este miza formării oricărui partid din lume, acapararea puterii pe care sigur, la nivel de declaraţie, toate cred că o pun în slujba poporului. De ce personajele politice sunt altfel decât membrii de partid? Pentru că ele sunt cele care se instalează în poziţiile cheie şi hotărăsc care, cine, de ce, cu cine şi cu ce? Demnităţile într-un stat vin şi se duc odată cu puterea, iar demnitarii atât din Guvern cât şi din Parlament ajung acolo pe baza unor negocieri şi nu numai. Povestea cu ”pe mine m-a votat poporul” este pentru tuşa Mărioara. Cei care ajung în astfel de demnităţi ştiu foarte bine că nu au fost luaţi de pe stradă şi că nu sunt ei nici cei mai deştepţi români. Ei ajung acolo graţie unor negocieri politice pe care le fac cu personajele principale ale partidului care vor să ajungă la putere sau cu partidul care a ajuns deja. Dacă ar fi să credem în varianta cu ”m-a votat poporul sau electoratul din colegiul meu” ar fi trebuit să promoveze de la lipitul de afişe la purtătorul de pancartă la pensie. Există şi accidente politice în urma cărora protagoniştii cred că le-a crescut mintea proporţional cu funcţia şi se cred nemuritori şi mai ales de neînlocuit. Când Voinescu, Preda şi Macovei o să ne spună cum au ajuns ei de pe stradă în demnităţile în care sunt acum o să cred în ideea lor filozofică cu partidul Albă ca Zăpada. Până atunci o să cred că de fapt propunerea lor ascunde multă meschinărie şi este menită să ajute la datul din coate pentru un loc mai în faţă, în linia întâi a partidului. Constat cu surprindere că de când sunt la putere, o anumită parte a PDL-ului a devenit mai catolică decât Papa dacă am în vedere că în celelalte partide, fie din opoziţie, fie de la putere, sunt greii tunurilor din economie pe care propriile lor partide nu s-au gândit nici să-i suspende, nici să-i dea afară şi nici să-i spânzure, dorinţa aşa-zişilor reformişti mi se pare că este fariseism. Un fel de Albă ca Zăpada puţin cam… curvă!