ALDE, fără candidaţi în şapte localităţi. Borcan vrea la primărie!

Marius Borcan, copreşedintele ALDE Gorj, s-a decis în ultimul moment să candideze la funcţia de primar al oraşului Bumbeşti Jiu. Partidul condus de Dian Popescu a pierdut din start o primărie de oraş. ALDE Gorj nu a reuşit să aibă un candidat la Primăria Târgu Cărbuneşti. Gurile rele susţin că ALDE Gorj nu i-a pus contracandidat lui Mihai Mazilu, din cauza relaţiei de rudenie pe care acesta o are cu Dian Popescu. Ion Ruşeţ, şeful de campanie ALDE, susţine că au întâmpinat probleme de natură organizatorică.

Marius Borcan este contracandidatul liberalului Constantin Bobaru la Primăria  Bumbeşti Jiu. „Pe ultima sută de metri am decis să candidez la Primăria Bumbeşti Jiu, alături de o echipă destul de puternică. De altfel, ne-am şi propus să câştigăm alegerile în oraşul Bumbeşti Jiu. Avem un program electoral destul de bun, vom ieşi cu el imediat ce începe campania electorală. La Bumbeşti Jiu, ALDE este singurul contracandidat al Partidului Naţional Liberal, al primarului în funcţie, iar bătălia se va da între ALDE şi PNL”, a declarat Marius Borcan, copreşedintele ALDE Gorj.

Partidul lui Tăriceanu nu are candidaţi pentru funcţia de primar decât în 63 de localităţi din cele 70 câte are Gorjul. Printre primăriile pierdute înainte de alegeri se află şi Primăria Târgu Cărbuneşti. Gurile rele susţin că ALDE Gorj nu i-a pus contracandidat lui Mihai Mazilu din cauza relaţiei de rudenie pe care acesta o are cu Dian Popescu. Ion Ruşeţ, şeful de campanie ALDE, susţine însă că au întâmpinat probleme de natură organizatorică. „Avem candidaturi complete în 63 de localităţi din cele 70 ale judeţului. De asemenea, avem două localităţi unde avem candidaturi numai pentru funcţiile de consilieri locali. Fiind un partid tânăr, am întâmpinat greutăţi organizatorice, fapt ce a dus ca în 5 localităţi, printre care şi un oraş Târgu Cărbuneşti să nu putem constitui organizaţii şi să nu putem avea candidaţi în localităţile respective. Acesta este un neajuns al organizaţiei judeţene, pe care sperăm să-l îndreptăm în perioada următoare”, a declarat Ion Ruşeţ.

ALDE Gorj şi-a propus să depăşească pragul electoral în localităţile unde sunt candidaţi la funcţia de primar. 

Vizualizări: 1,625

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: