Alocații majorate pentru câteva ore? Coaliția vrea să revină asupra votului

Votul din Parlament, pentru majorarea alocațiilor, a perturbat liniștea din Coaliția de guvernare, care caută soluții să revină asupra votului. Votul a fost foarte strâns, 123 pentru și 119 contra, iar acum se discută posibilitatea reluării votului, argumentul fiind sursa de finanțare.

Amendamentul propus de PNL și votat și de USR și câțiva din PSD-ALDE se referă la majorarea alocațiilor: 300 de lei pentru copiii sub doi ani și 150 de lei pentru cei cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani.

După afișarea votului, președintele de ședință Florin Iordache a amuțit atunci când a văzut rezultatul. La microfon a venit și Varujan Vosganian de la ALDE, care susținea că “ceva nu e în regulă” pentru că a avut colegi care au votat, dar nu apar în listă.

După vot, ministrul Eugen Teodorovici și Florin Iordache au fost chemați la președintele PSD Liviu Dragnea în birou, care le-ar fi cerut să anuleze votul.

Ca urmare, surse spun că planul este să propună revenirea asupra votului invocând sursa de finanțare pentru plata alocațiilor. Pe de altă parte, dacă acesta este argumentul, el nu ar putea sta în picioare, din moment ce amendamentul lui Dragnea, cu vitamina D pentru copii, are la bază o sursă de finanțare de la Sănătate, mult mai mică decât cheltuiala cu programul de vitamine.

Acesta este cel de-al doilea scandal din Parlament, Opoziția acuzând că la plen a fost modificată sursa de finanțare a amendamentului lui Dragnea, care este diferit de ceea ce a aprobat comisia de raport. Opoziția spune că astfel amendamentul este falsificat.

update: Deputatul PNL, Dan Vîlceanu, este singurul parlamentar de Gorj care a votat pentru creșterea alocațiilor. Deputatul Weber și senatorul Cârciumaru de la PSD au votat împotrivă, deputații Ponta și Văcaru de la Pro România au absentat, la fel și deputatul Elvira Șarapatin și senatorul Iriza de la PSD.

update 21.00: Liviu Dragnea a depus un amendament pentru creșterea alocațiilor, cu aceleași sume precum cele din amendamentul liberalilor, care a fost votat de toată lumea. Diferența a constat doar în sursa de finanțare.

Vizualizări: 1,845

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: