Ambulanţa Gorj are un nou manager

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj va avea de astăzi un manager nou în persoana medicului Dan Vâlceanu. Numele acestuia a fost vehiculat în ultima perioadă, iar Marian Niculescu se aştepta să fie înlocuit pentru că a fost susţinut pe funcţie de Partidul Democrat Liberal. Dan Vâlceanu nu a vrut să ofere prea multe informaţii despre numirea lui în funcţia de manager, motivând că este plecat la cursuri.

Schimbările politice continuă în judeţul Gorj. Marian Niculescu susţinut de Partidul Democrat Liberal pentru funcţia de manager la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj a fost înlocuit din funcţie cu Dan Vâlceanu. Ordinul de revocare a lui Niculescu de la conducerea ambulanţei a ajuns ieri la Direcţia de Sănătate Publică. Niculescu se aştepta să fie schimbat. „A venit la DSP Ordinul de revocare din funcţie şi trebuia să mergem la DSP, dar întâlnirea s-a amânat. Mă aşteptam să fiu schimbat. Nu vă amintiţi discuţiile de lunile trecute. Demult era discutată schimbarea. În locul meu va veni doctorul Vâlceanu”, a declarat Marian Niculescu.

Contactat telefonic, medicul Dan Vâlceanu susţine că nu şti nimic despre numirea sa în funcţia de manager la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj pentru că este plecat la cursuri. „ Eu sunt la Oradea la o conferinţă pe medicină de urgenţă, şi mă întorc duminică seara. Nu ştiu nimic. Cum v-am spus sunt în concediu. Vorbim când mă întorc. Acum sunt în conferinţă şi nu pot vorbi”.

Vizualizări: 218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: